27 aprilie 2024, 0:19

Aplicaţie românească pentru constatarea daunelor auto pe mobil

Carfix este o aplicație românească pentru smartphone care te ajută să elimini drumurile inutile. Poți constata o daună auto și poți gestiona mai ușor plățile, datele scadente și documentele mașinii tale, direct din aplicație. Este dedicată atât proprietarilor maşinilor avariate, cât şi firmelor de asigurări care realizează inspecţiile de risc. Aplicaţia transmite alerte la expirarea asigurării RCA, a poliţei CASCO, a ITP –ului, a rovinietei şi chiar a trusei medicale.

Aplicaţia Carfix este gratuită și a fost dezvoltată în aproximativ un an şi jumătate, cu o investiţie de două milioane de lei. Prin intermediul aplicației, constatarea unei daune auto se face în doar trei pași, direct de pe telefonul mobil, fără să mai fie nevoie ca șoferii să se deplaseze pentru întocmirea dosarului de daună. Aceasta ghidează automat utilizatorul prin tot procesul de constatare, iar acuratețea datelor este asigurată prin coordonatele GPS.

Companiile de asigurări vor economisi ore întregi în procesele de constatare a daunelor auto, mare parte fiind externalizate către clientul final. Asiguratorii au acces la toate dosarele clienților într-un singur ecran și pot comunica cu aceștia prin intermediul aplicației. În plus, costurile sunt reduse considerabil deoarece se elimină intermediarii.

În cazul unui incident, daunele mașinii pot fi constatate în trei pași simpli:

  1. Se încarcă datele celeilalte părți, iar datele solicitantului și ale mașinii vor fi completate automat, din profil, în formularul de constatare.
  2. Se descrie ce s-a întâmplat şi se completează detaliile incidentului (ora și locul unde a avut loc).
  3. Proprietarul transmite daunele mașinii și face fotografii părților avariate, cu ajutorul șabloanelor puse la dispoziție de aplicație.

 

După ce s-au verificat informațiile, se trimite solicitarea, iar de aici întreaga procedură este preluată de către asigurator.

Alte funcţionalităţi ale aplicaţiei sunt: avizarea daunei şi constatarea de la distanţă, primirea procesului verbal de constatare, a ofertei de despăgubire pentru reparaţia în regie proprie şi semnarea de la distanţă a documentelor necesare constatării daunelor sau realizarea unei inspecţii de risc.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol