23 aprilie 2024, 13:58

Apple va lansa un iPhone 5G low-cost în luna martie

Apple va lansa un iPhone 5G low-cost în jurul datei de 8 martie, potrivit unor persoane apropiate companiei. Noul telefon ar fi primul update al modelului iPhone SE din ultimii doi ani şi va avea funcţii specifice reţelei 5G, o cameră îmbunătăţită şi un procesor mai rapid, informează Bloomberg.

În luna octombrie, Apple a anunţat două modele noi MacBook Pro, prevăzute cu cipuri puternice.

Planurile Apple de lansare a noului model de iPhone 5G low-cost s-ar putea modifica în condițiile în care ar apărea întârzieri în producţie sau alte schimbări.

Apple depăşeşte dificultăţile provocate de ofeta insuficientă de cipuri pentru computere şi a raportat în ianuarie că a obţinut vânzări record în trimestrul sărbătorilor de iarnă, depăşind estimările legate de profit şi anticipând că deficitul de semiconductori se atenuează.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol