19 aprilie 2024, 12:22

Aproape 10.000 de infecții cu coronavirus în Israel, în 24 de ore. Cel mai mare număr de teste pozitive, la copii sub 9 ani

Israelul a înregistrat aproape 10.000 de noi infecţii cu coronavirus într-o singură zi pentru prima dată din ianuarie, în condiţiile în care Ministerul Sănătăţii a raportat marţi 9.831 de noi cazuri, informează DPA și Agerpres.

Acesta este un salt comparativ cu săptămâna trecută, deşi şi numărul de teste a crescut de asemenea uşor.

Potrivit Ministerului, 6,63% din aproximativ 153.000 de teste au fost pozitive în ultimele 24 de ore. Douăsprezece persoane infectate au murit şi numărul de bolnavi grav a scăzut la 678.

Copiii cu vârsta de până la 9 ani continuă să reprezinte cel mai mare număr din noile infecţii.

Începând din iunie, numărul de noi cazuri în Israel a crescut din nou semnificativ.

Până în prezent, doar 59% din aproximativ 9,4 milioane de israelieni au fost vaccinaţi de două ori. Aproape 17% au primit deja o a treia doză de vaccin anti-COVID-19.

Ministerul Sănătății a anunțat o revizuire de urgență a politicii de vaccinare, decizând inocularea cu a treia doză a oricărui israelian de peste 30 de ani, potrivit The Times of Israel.

Sursa foto: Times of Israel/Miriam Alster/Flash90

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol