28 iunie 2022, 10:31

Aproape unul din cinci adulţi care au avut COVID-19 încă prezintă simptome

Aproape unul din cinci adulţi americani care au avut COVID-19 în trecut încă prezintă simptome post-COVID, potrivit unui studiu realizat în primele două săptămâni ale lunii iunie, au comunicat miercuri oficialii americani din domeniul sănătăţii.

Unul din 13 adulţi din Statele Unite are simptome de COVID pe termen lung care durează de trei luni sau mai mult, după ce a contractat prima dată boala, şi pe care nu le prezenta înainte de infectare, potrivit studiului.

Datele au fost colectate între 1 şi 13 iunie de Biroul de Statistică din SUA şi analizate de Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC).

Simptomele de COVID pe termen lung variază de la oboseală, puls crescut, dificultăţi de respiraţie, dificultăţi cognitive până la anormalităţi senzoriale şi slăbiciune musculară.

Ele pot fi invalidate şi pot dura timp de săptămâni sau luni după revenirea ulterioară infectării iniţiale.

Analiza CDC a dus de asemenea la concluzia că adulţii tineri au şanse mai mari să prezinte simptome persistente decât cei mai în vârstă.

De asemenea, femeile sunt mai predispuse la COVID pe termen lung decât bărbaţii, potrivit studiului, relatează Reuters, preluată de Radio România Actualități.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol