Regretatul scriitor și disident Paul Goma, care avea statut de refugiat politic de 43 de ani, ar fi împlinit vineri 85 de ani. A murit în exil, în Franța, departe de o țară care nu i-a fost niciodată recunoscătoare.

Expulzat din ţară în noiembrie 1977, Goma, împreună cu soţia Ana Maria şi copilul lor, Filip Ieronim, a continuat lupta împotriva regimului comunist. Soţia s-a urcat la Ceruri în urmă cu doi ani.

Paul Goma s-a născut la 2 octombrie 1935 în satul Mana, județul Orhei, din Basarabia, unde părinții săi erau învățători, aminteşte Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR).

După cedarea Basarabiei fostei URSS, Paul Goma s-a mutat cu familia în România. Fiind elev la Liceul ”Gheorghe Lazăr” din Sibiu, a fost exmatriculat, pentru că susţinuse în şcoală cauza unor persoane anchetate pentru anticomunism. A reuşit totuşi să termine Liceul ”Radu Negru” din Făgăraş, în 1953.

Exmatricularea

În 1952, înaintea ultimului an de liceu, află că fusese exmatriculat din toate școlile din țară, după ce în mai 1952 fusese convocat la Securitatea din Sibiu și „reținut” opt zile pentru că vorbise în clasă despre partizanii din munți și… ținea „un jurnal intim codificat”.

După mai multe încercări la alte licee, tatăl său reușește să-l înscrie la Liceul „Negru Vodă” din Făgăraș.

În 1954, dă examen de admitere, simultan, la Universitatea București (Filologie) și la nou-înființatul Institut de literatură și critică literară „Mihai Eminescu” (fosta Școală de Literatură, numită și fabrica de scriitori).

Reușește la ambele examene, dar alege Institutul care, în 1955, este transformat în secție la Facultatea de Filologie a Universității București.

În perioada studenţiei a fost arestat şi condamnat (martie 1957) la doi ani de închisoare corecţională, pentru ”tentativă de organizare de manifestaţie ostilă”, ca urmare a solidarizării cu evenimentele din Ungaria, din noiembrie 1956, şi a protestelor împotriva impunerii limbii ruse ca limbă obligatorie în şcoli.

Anul 1956

În 22-23 octombrie, 1956 izbucnește Revoluția din Ungaria.

Pentru lagărul comunist, anul 1956 a însemnat revoluţia din Ungaria, lichidată prin intervenţia brutală a trupelor sovietice.

Cu toate că nu au reuşit să determine o schimbare de regim, mişcările studenţeşti din 1956 au arătat că exista un puternic curent împotriva comunismului şi un tineret dispus să facă sacrificii pentru exprimarea punctului său de vedere.

În România, cei care au reacţionat imediat au fost studenţii. Toată lumea aşteapta o manifestare cu caracter general. Bazat pe precedentul de la Budapesta, populaţia aştepta  un semnal. Studenţii erau interpelaţi pe stradă, fiind întrebaţi “Ce aşteaptă?”, “Ce fac?”, scrie RADOR.

În câteva centre universitare au avut loc, în octombrie-noiembrie 1956, proteste soldate cu numeroase arestări şi exmatriculări. Cea mai organizată mişcare studenţească a fost la Timişoara, unde au fost efectuate 2.000 arestări. Dar şi la Bucureşti şi Cluj s-au constituit grupuri, care au încercat o solidarizare cu mişcarea anticomunistă din Ungaria.

Reacţia autorităţilor a fost imediată – arestarea studenţilor, suspendarea cursurilor, epurarea unor profesori, înfiinţarea unor asociaţii studenţeşti care să supravegheze activităţile studenţilor. Arestările şi exmatriculările au continuat până în 1959.

Mulţi dintre studenţi, printre care nume cunoscute ca Nicolae Labiş, Ioan Holender sau Paul Goma, şi-au văzut cariera distrusă sau, numai după o lungă perioadă de timp, au reuşit să găsească alte modalităţi de a se realiza. Majoritatea au făcut ani grei de închisoare.

Arestarea

În 22 noiembrie, Paul Goma este arestat de la Universitate, dus la Ministerul de Interne și anchetat, acuzat fiind de tentativă de a organiza o manifestație ostilă de solidaritate cu Revoluția din Ungaria, notează mnlr.ro.

Este reținut la Malmaison și Jilava, procesul fiind amânat de nenumărate ori. Abia în iunie 1957 i se aduce la cunoștință sentința: doi ani închisoare corecțională pentru delictul de agitație publică.

În martie 1958 este trimis disciplinar la penitenciarul Gherla.

În noiembrie este eliberat din închisoare, dar trimis (cu escortă) – „pentru 36 luni” – cu domiciliu obligatoriu (DO) în satul-nou Lătești, raionul Fetești.

În noiembrie 1961 i se prelungește restricția domiciliară cu încă 24 luni.

Paul Goma protestează, în scris, la adresa „prelungirii”; va fi eliberat înainte de termen abia în ianuarie 1963.

La Filologie

În 1965, ca urmare a „decretului Ceaușescu” (care permitea foștilor deținuți politici să-și continue studiile universitare), Paul Goma – căruia nu i se aprobase reînmatricularea în anul III, deși, legal, avea acest drept – dă examen de admitere și reușește la Facultatea de Filologie, Universitatea București.

În decembrie 1966, debutează în revista Luceafărul cu povestirea Când tace toba. În august 1968 Paul Goma se căsătorește cu Ana Maria Năvodaru. Apare în librării volumul de debut Camera de alături, singura carte pe care Paul Goma a reușit să o publice în România înainte de plecarea în exil.

În 22 august 1968, are loc invadarea Cehoslovaciei; Paul Goma vrea să facă parte din proiectatele brigăzi patriotice de apărare a României de o posibilă invazie sovietică, dar i se pune condiția să se înscrie în partid.

Paul Goma acceptă și este primit în partid împreună cu alți tineri scriitori printre care Aurel Dragoș Munteanu, Adrian Păunescu, Paul Schuster, Al. Ivasiuc.

Apariţii editoriale

În 1971, romanul Ostinato, interzis de cenzură în România, apare la prestigioasa editură Suhrkamp din Germania, apoi în Franța la Gallimard.

Traducerea în italiană, efectuată de Marco Cugno, este oprită prin intervenția Securității la editura Rizzolli, unde urma să fie publicată.

În octombrie, romanul Ostinato este lansat la Târgul de Carte de la Frankfurt.

În 1971, a fost însă exclus din PCR, ca urmare a publicării integrale a romanului Ostinato, în RFG, după ce în ţară fusese supus cenzurii.

În 1972, la Târgul de Carte de la Frankfurt i se lansează a doua carte tradusă în germană Ușa noastră cea de toate zilele (Die Tür).

În 1974, romanul apare și în traducere franceză, la Gallimard, cu titlul Elles étaient quatre. În același an este publicat în traducere olandeză romanul Ostinato, la editura Bruna & Zoon din Utrecht.

În 1976, apare în traducere franceză, la Gallimard, romanul Gherla, care va fi transmis, în foileton, la Radio Europa liberă, în lectura autorului (aflat în România).

Momentul Charta 77

În 1977, în ianuarie, se anunță Charta 77 a unui grup de scriitori din Cehoslovacia, scrie Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS).

Charta 77 a fost o mişcare disidentă. Documentul programatic al acesteia a fost semnat de mai mulţi disidenţi cehoslovaci, printre care se numără Vaclav Havel şi Pavel Kohout.

Manifestul critica guvernul de la Praga pentru încălcarea sistematică a drepturilor omului şi nerespectarea prevederilor unor tratate internaţionale pe care Cehoslovacia le semnase anterior (Actul Final de la Helsinki, 1975).

În România, Paul Goma a fost figura marcantă care a aderat la „Charta 77” prin intermediul unei scrisori deschise către Pavel Kohout.

În februarie, se difuzează, la Europa liberă, Scrisoarea adresată de Paul Goma, prin Pavel Kohout, Chartei ’77, în care afirmă, printre altele: „Mă declar solidar cu acţiunea voastră. Situaţia voastră este şi a mea; situaţia Cehoslovaciei este – cu deosebiri nefundamentale – şi a României. Trăim, supravieţuim în acelaşi Lagăr, în aceeași Biafra (capitală: Moscova).” […] „Aceeaşi lipsă de drepturi elementare, aceeaşi batjocorire a omului, aceeaşi neruşinare a minciunii – peste tot. Peste tot: sărăcie, haos economic, demagogie, nesiguranţă, teroare.”

Redactează apoi în februarie celebra scrisoare adresată Domnului Nicolae Ceaușescu, Palatul Regal, București și Scrisoarea deschisă adresată participanţilor la Conferinţa de la Belgrad (pe care o semnează împreună cu alte șapte persoane, soția lui printre ele) în care protestează față de nerespectarea drepturilor fundamentale ale omului, prevăzute în Constituția RSR, aminteşte mnlr.ro.

Îl caută, ca să o contrasemneze, „mulți cetățeni – niciunul scriitor. Primul – de altfel și ultimul: Ion Negoițescu, îl va contacta abia în 3 martie”.

Mişcarea Paul Goma

Se naște astfel ceea ce istoria va reține cu numele „Mișcarea Paul Goma”. În urma amplorii fenomenului, la 1 aprilie, Paul Goma este arestat, acuzat de înaltă trădare şi arestat.

La 3 aprilie, soția și copilul sunt scoși din apartamentul lor din Drumul Taberei (unde veneau toți cei care voiau să adere la protestul lui Paul Goma) și mutați cu forța în cartierul Vitan. În timp ce se afla în închisoare, Paul Goma este exclus din Uniunea Scriitorilor.

La 6 mai este eliberat în urma campaniei internaționale și a protestului PEN Clubului Internațional, condus de Mario Vargas Llosa.

În octombrie, constatând că în „condițiile noi nu mai poate avea vreo legătură cu exteriorul – nici cu interiorul” – Paul Goma se decide să accepte invitația PEN Club de a călători în Occident.

Retragerea cetățeniei

În noiembrie 1977, lui Paul Goma i-a fost retrasă cetăţenia română, astfel încât scriitorul a plecat în Franţa, unde s-a şi stabilit definitiv împreună cu familia. Aflat în Franţa, Goma a refuzat în 1980 oferta de a primi cetăţenia franceză.

Între 1981 și 1990, Securitatea a pus la cale mai multe atentate împotriva lui Paul Goma, printre ele, celebra “L’Affaire Tanase-Goma”, din 1982 (vezi volumul Soldatul câinelui).

După Revoluţia din 1989, a început să-şi publice cărţile şi în ţară. A scris peste 40 de volume (romane, mărturii, dialoguri, jurnal, articole) în limba română, care au fost traduse şi în limbile franceză, germană, olandeză, suedeză, italiană.

Ca scriitor, a debutat, în decembrie 1966, în revista ”Luceafărul”, cu povestirea ”Cum bate toba”, continuând să colaboreze la diferite reviste, precum ”Gazeta literară”, ”Viaţa românească”, ”Ateneu”. A debutat editorial, în august 1968, cu volumul de proză scurtă ”Camera de alături”.

Romanul următor, ”Ostinato” – mărturie ficţională despre închisorile din România -, refuzat de editurile româneşti, a fost publicat în Germania (1971) şi în Franţa. Volumul a fost receptat pozitiv, motiv pentru care Eugen Ionescu l-a numit pe Paul Goma ”Soljeniţîn al României”. Şi volumele ulterioare, ”Uşa” (”Die Tur”, 1972), ”Gherla” (1976), ”Dans le cercle” (1977), ”Garde inverse” (”Garda inversă”, 1979), ”Le tremblement des hommes” (1979), ”Les chiens de mort” (1981), ”Chassee-croise” (1983), ”Bonifacia” (1986), ”Le calidor” (1987) aveau să fie foarte bine primite.

Publicat la Paris

Exilat la Paris, după ce i s-a retras cetăţenia română, Paul Goma şi-a publicat majoritatea volumelor, iniţial, în franceză sau germană. Astfel, ”Le Tremblement… ”, cu titlul original în română, ”Culoarea curcubeului ’77 – Cutremurul oamenilor”, a fost republicat în iunie 1990, de Editura Humanitas. A continuat cu ”Patimile după Piteşti” (1990), ”Ura noastră cea de toate zilele” (1992), ”Sabina” (1993), ”Roman intim” (1994), ”Scrisuri. 1972-1998” (2000), care cuprinde articole, scrisori, pagini inedite de jurnal, comentarii, dialoguri publicate în perioada menţionată în subtitle, se arată pe www.paulgoma.com.

A colaborat şi la numeroase reviste din străinătate (”Contrapunct”, ”Ethos”, ”Limite”) şi din ţară (”Orizont”, ”Viaţa românească”, ”Vatra”). Seria ”Jurnalelor” semnate de Paul Goma a început în 1997, când au apărut primele trei volume. A urmat apoi al patrulea volum, ”Jurnal de apocrif”, iar ultimele două, care acoperă perioada 1999-2003, au fost publicate în 2004. Tot în 2004, a fost publicată controversata lucrare ”Săptămâna roşie sau Basarabia şi evreii”, iar la începutul anului 2005, ”Culoarea curcubeului ’77. Cod Bărbosul”, cuprinzând mai multe documente din dosarele sale de Securitate. Cartea ”Arta fugii. O copilărie în Transilvania”, în care povesteşte despre anii formării sale, i-a apărut în Italia, în 2008.

Decorat de Ungaria

În 1996, Paul Goma este decorat de Ungaria prin ambasadorul său la Paris, cu prilejul comemorării a 40 de ani de la Revoluția Maghiară. În România nu i-au fost recunoscute niciodată, oficial, meritele, mai notează Muzeul Naţional al Literaturii Române.

Paul Goma a făcut parte pentru foarte puţin timp (opt zile) din Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, înfiinţată de Preşedinţia României, în aprilie 2006.

Potrivit unui comunicat al Uniunii Scriitorilor din România, din 22 noiembrie 2011, Paul Goma făcea parte din Uniunea Scriitorilor, conform unor hotărâri din 1990, reconfirmate de Consiliul USR, în noiembrie 2011.

Într-o adresă a Ministerului român de Interne, din 21 octombrie 2011, Paul Goma figura la această dată cu statutul de cetăţean român. În aprilie 2013, scriitorul a primit şi cetăţenia Republicii Moldova.

A murit la Paris, infectat cu noul coronavirus

La 24 septembrie 2015, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a organizat simpozionul internaţional „Paul Goma – 80 de ani”, care s-a centrat pe rolul jucat de scriitorul anticomunist în revitalizarea exilului românesc şi a luptei pentru drepturile omului în timpul regimului comunist.

Paul Goma a murit în noaptea din 24 spre 25 martie 2020. Era internat din 18 martie la spitalul La Pitié Salpêtrière, în urma constatării infectării cu noul coronavirus. Conform informațiilor transmise de echipa medicală care l-a îngrijit, Paul Goma a plecat senin, fără durere și cu sufletul împăcat.

CREDIT FOTO: CNSAS, RADOR, MNLR

Jurnalistul Viorel Ilișoi, despre Paul Goma

Probabil cel mai bun jurnalist de reportaj al României postrevoluționare, Viorel Ilișoi, care este și scriitor, a avut mai multe ocazii de a scrie despre Goma. În ziua în care Paul Goma ar fi împlinit 85 de ani, Viorel Ilișoi a postat următorul mesaj pe Facebook: ”Azi fiind ziua lui Paul Goma… Un om de care n-am putut să ne apropiem fiindcă gravitația propriei noastre micimi ne trăgea mereu înapoi, în interiorul nostru. Acolo am și rămas, prăbușiți, refuzând să ne ridicăm în lumina tăioasă a celui mai critic spirit din România postbelică. Ca să nu ne ardă.
În literatura asta parșivă, care și-a urcat pe soclu bufonii și lăptăresele, Goma a fost ținut la ușă de paznicii saloanelor oficiale. Dar el va călca cu moartea lui peste santinele și își va ocupa locul meritat, acolo, în linia regală.
Nici nu știți cât de săraci suntem fără el!
Domnule Paul Goma, dacă ajungeți pe la Dumnezeu, întrucât sunt sigur că L-ar mâna curiozitatea să vă vadă mai de aproape, cereți-I o favoare pentru poporul român: să ne mai trimită unul ca dumneavoastră. poate a doua oară ne-om învrednici de așa om”.

Foto: Paul Goma (Autor: Filip Goma)

---