10 iunie 2022, 20:18

Arădenii de la Delta Force au câștigat Mondialele de robotică

Echipa de robotică a Liceului Național de Informatică a reușit o performanță unică pentru o echipă românească: a câștigat Campionatul Mondial de Robotică din Houston, SUA, scrie AradON.

Anunțul a fost făcut ce cei de la Delta Force chiar de Paște.

„Este greu de descris ce simțim în acest moment! Suntem extrem de bucuroși că am reușit să facem ceea ce mulți credeau imposibil, chiar și noi, am câștigat Campionatul Mondial de Robotică din Huston! Suntem prima echipă internațională care a câștigat campionatul. Suntem mândri că am putut aduce victorie Aradului, României și comunității FTC din România!”, au scris tinerii pe pagina de Facebook a echipei.

Mulțumiri

Aceștia au făcut parte dintr-o alianță cu echipele Up a Kreep și Java the Hut, cărora au ținut să le mulțumească.

Au mulțumit și celorlaltor echipe române din competiție, dar și celor care le-au fost alături prin mesaje de încurajare. „De asemenea, mulțumim mentorilor, parinților, sponsorilor noștri, în special sponsorului nostru principal Aptiv și asociației Nație Prin Educație care a adus concursul în România!”, își încheie cei de la Delta Force mesajul.

Aradul, pe harta roboticii mondiale

„Felicitări, dragi elevi, pentru cea mai frumoasă performanță din istoria FTC România! Ne bucurăm că munca voastră a fost încununată de succes și vă mulțumim că ați ales să fiți elevii acestui liceu. Datorită vouă, LNI Arad și orașul vostru, Arad sunt acum puncte de referință pe harta roboticii mondiale. Bucuria Învierii Domnului a fost dublată de bucuria reușitei voastre. Mult succes în continuare în tot ceea ce veți face!”, a declarat pentru Glasul Aradului direcțiunea Liceului Național de Informatică.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol