17 mai 2021, 0:32

Arheologii bistrițeni au descoperit artefacte din epoca dacică, la cetatea medievală de la Ciceu

Arheologii bistrițeni au descoperit la Cetatea Ciceului, sub stratul medieval, fragmente ceramice de epocă dacică.

Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, în parteneriat cu Asociația Celtic Transilvania, a efectuat la începutul lunii martie un sondaj arheologic la Cetatea Ciceului, localitatea Ciceu-Corabia, comuna Ciceu-Mihăiești. În anul 2018 în urma unei furtuni puternice au fost doborâți mai mulți copaci din pădurea care acoperă pintenul de stâncă pe care se află cetatea medievală. Primăria Ciceu-Mihăiești a semnalat muzeului aparația unor resturi ceramice la una din rădăcinile unuia dintre copaci, aflat pe una dintre stâncile pe care e amplasată cetatea.

„Cercetările noastre au însemnat efectuarea a trei secțiuni arheologice de mici dimensiuni, deoarece terenul este extrem de accidentat, acestea fiind dificil de realizat. Una dintre acestea a fost efectuată pe micul platou al stâncii respective, celelalte pe versantul pe care au fost identificate cioburile respective. Exploatările ulterioare pentru piatra de moară de Ciceu-Corabia renumite în zonă, au afectat puternic și porțiunea cercetată de noi, o astfel de piatră rebut fiind dezvelită în situ, în secțiune S1. Deși de foarte mică amploare aceste cercetări au identificat în prima secțiune un complex arheologic din care au fost recuperate o serie fragmente de os de animal, câteva resturi ceramice dar și un vârf de săgeată. Din zona accidentată unde s-a scurs materialul arheologic, au fost recuperate o serie de fragmente ceramice de epocă dacică. Este în premieră când din porțiunile ce se mai păstrează din fosta cetate medievală, sub stratul medieval sunt identificate cu certitudine fragmente ceramice de epocă dacică. Ipoteza existenței unui turn roman în acest punct deocamdată nu se confirmă, putem doar presupune că sub cetatea medievală a existat și o fortificație dacică (La Tène)”, au transmis reprezentanții Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.