18 aprilie 2024, 15:01

Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Calinic, are COVID-19. Consilierul său este internat, în stare gravă

După ce în luna mai a lui 2020, ÎPS Pimen, cel care era arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a murit infectat cu SARS-COV-2, cel care i-a urmat pe scaunul arhieresc, ÎPS Calinic, a contractat și el virusul.

ÎPS Calinic, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, s-a infectat cu COVID-19. Se pare că ar fi luat virusul de la unul dintre consilierii săi, părintele David, care, din nefericire, este în stare gravă, fiind internat la secţia de Terapie Intensivă, potrivit stiripesurse.ro.

ÎPS Calinic are o formă uşoară de COVID-19, conform surselor din rândul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, în vârstă de 64 de ani, a refuzat să meargă la spital și se tratează în chilia sa.

Consilierul înaltului prelat a fost transferat miercuri de la Suceava la Iași, la solicitarea familiei. Starea pacientului s-a agravat și marți a fost necesar să fie transferat la Terapie Intensivă și intubat. Consilierul are domiciliul în Iași și familia a solicitat transferul la Spitalul de Boli Infecțioase „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Iași. În cursul zilei de miercuri a fost găsit un loc disponibil la acest spital și pacientul intubat a fost transferat cu o ambulanță de terapie intensivă SMURD.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol