15 mai 2025, 0:03

Pregătit de Armageddon. O înfrângere strategică în Ucraina ar însemna sfârşitul istoriei de 1000 de ani a Rusiei, spune Putin

Pentru Rusia, o înfrângere strategică în Ucraina ar însemna sfârşitul statalităţii sale, astfel că de ce să ne fie frică, trebuie să mergem până la capăt, a declarat presedintele rus Vladimir Putin într-o întâlnire cu ziariştii ruşi la finalul vizitei sale în Vietnam, după cea efectuată în Coreea de Nord, relatează agenţia oficială de presă RIA Novosti, citată de Agerpres.

„Pentru Rusia, aceasta (înfrângerea strategică) ar însemna sfârşitul statalităţii sale, iată ce ar însemna asta. Aceasta înseamnă sfârşitul istoriei de 1.000 de ani a statului rus. Cred că acest lucru este clar pentru toţi. Şi atunci apare întrebarea, de ce să ne fie frică? Nu este mai bine atunci să mergem până la capăt? Aceasta este o logică formală elementară”, a spus Putin, răspunzând la întrebările jurnaliştilor ruşi.

În ultimele săptămâni, țările occidentale au autorizat Ucraina să folosească arme de clasă NATO pentru a lovi ținte de pe teritoriul rusesc. Rusia a răspuns cu amenințări nucleare implicite, fostul președinte Dmitri Medvedev amenințând Washingtonul, Parisul și Londra cu anihilarea nucleară dacă țările NATO vor desfășura trupe în Ucraina.

Trupele ruse se pregătesc pentru toate scenariile posibile

Trupele ruse se pregătesc pentru toate scenariile posibile ale evoluţiei situaţiei în Ucraina, a afirmat preşedintele rus, care a avertizat Kievul să nu încerce să alunge forţele ruse din regiunea Harkov, întrucât astfel de tentative, a spus el, vor duce la pierderi mari pentru Ucraina, potrivit RIA Novosti.

„Ştim că în principal americanii şi europenii îi împing pe ucraineni să ne alunge unităţile la graniţa de stat cu orice preţ – cu orice preţ, vreau să subliniez – şi intenţionează să prezinte acest lucru drept un succes major pe anul 2024 în perspectiva aşteptatului summit al NATO şi apoi a alegerilor din SUA”, le-a spus el ziariştilor ruşi.

În acest context, Putin a afirmat că Rusia se gândeşte la posibile modificări ale doctrinei sale privind utilizarea armelor nucleare, potrivit Reuters.

Doctrina în vigoare prevede că Rusia poate utiliza astfel de arme ca răspuns la un atac nuclear sau în cazul unui atac convenţional care reprezintă o ameninţare existenţială pentru stat.

Opțiunea nucleară

De la începutul războiului în Ucraina, unii „ulii”din rândul analiştilor militari ruşi au susţinut că Rusia ar trebui să îşi reducă pragul de utilizare a armei nucleare.

Cu toate acestea, Putin a declarat că nu este nevoie ca Rusia să efectueze un atac nuclear preventiv.

El a făcut aceste declaraţii presei la o zi după ce a vizitat Coreea de Nord, ţară care deţine arma nucleară, pentru un summit cu liderul acesteia, Kim Jong Un. Cei doi au semnat un tratat în baza căruia fiecare parte a promis că va oferi asistenţă militară imediată celeilalte părţi în cazul unei agresiuni armate împotriva uneia dintre ele.

Presa de stat rusă l-a citat pe Putin spunând că Moscova se aşteaptă ca cooperarea cu Coreea de Nord să servească drept factor de descurajare pentru Occident, dar că nu este nevoie să folosească soldaţi nord-coreeni în războiul din Ucraina.

Putin a mai spus că nu exclude ca Rusia să furnizeze arme de înaltă precizie Coreei de Nord, arătând cu degetul spre livrările occidentale de rachete moderne către Ucraina, potrivit AFP.

„Ne rezervăm dreptul de a furniza arme în alte părţi ale lumii, ţinând cont de acordurile noastre cu Coreea de Nord, şi nu exclud o astfel de posibilitate”, a declarat Putin joi.

Totodată, Vladimir Putin a avertizat joi că trimiterea directă de arme de către Coreea de Sud în Ucraina ar fi o „greşeală foarte gravă”.

„Furnizarea de arme letale în zona de război în Ucraina ar fi o greşeală foarte gravă. Sper că asta nu se va întâmpla. Dacă da, atunci va trebui să luăm o decizie adecvată, care probabil nu va fi pe placul liderilor sud-coreeni”, a afirmat preşedintele rus, citat de AFP.

Reacții opuse în Occident

Amenințările nucleare ale Rusiei au generat două reacții opuse în Occident, a declarat Samuel Ramani, cercetător la Universitatea Oxford, specializat în relații internaționale.

Prima este că amenințările nucleare ale Rusiei ar trebui să fie ușor de respins ca fiind vorbe goale. Acest argument se bazează pe afirmația că Rusia știe că utilizarea armelor nucleare ar provoca un atac convențional NATO pe scară largă asupra forțelor sale din Ucraina sau o ripostă nucleară. Al doilea este că Rusia ar putea fi tentată să folosească arme nucleare dacă NATO escaladează prea mult. Preocupările legate de „riscurile de escaladare” au întârziat livrarea de tancuri și avioane de luptă către Ucraina și au limitat capacitatea Ucrainei de a lovi infrastructura militară rusă.

Ambele argumente sunt eronate. Există scenarii realiste în care Rusia ar putea folosi arme nucleare tactice în Ucraina sau, mult mai puțin probabil, împotriva unei țări NATO. Și – foarte important – decizia Rusiei nu ar depinde de comportamentul Occidentului, a declarat Ramani.

În opinia mea, deși Kremlinul va folosi sprijinul occidental pentru Ucraina ca pretext pentru o escaladare nucleară, la fel cum Rusia a folosit extinderea NATO pentru a-și justifica invazia Ucrainei în februarie 2022, sprijinul occidental nu va fi imboldul pentru aceasta. În schimb, decizia lui Vladimir Putin de a apăsa butonul nuclear va fi probabil modelată de trei factori”, scrie Ramani.

Primul este modul în care Putin vede evoluția situației de pe linia frontului din Ucraina. Cei mai mulți analiști cred că Rusia va lua în considerare utilizarea armelor nucleare doar atunci când va fi pe punctul de a fi înfrântă în Ucraina. Șeful Statului Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei, Oleksandr Sîrski, a declarat recent că Rusia ar putea lua în considerare utilizarea tactică a armelor nucleare dacă va suferi o „înfrângere catastrofală”.

Al doilea este stabilitatea politică internă a Rusiei. Susținătorii ultranaționaliști ai războiului total rămân cea mai mare amenințare pentru Putin.

Încă de când liderul Partidului Liberal Democrat din Rusia, Vladimir Jirinovski, a amenințat cu atacuri nucleare asupra Europei și Japoniei la începutul anilor 1990, această facțiune a făcut presiuni pentru un prag mai mic pentru prima utilizare a armelor nucleare de către Rusia. Deoarece ultranaționaliștii l-au împins deja pe Putin la recrutare în masă și la atacuri pe scară largă asupra infrastructurii civile, este posibil ca aceștia să-l împingă să folosească arme nucleare.

Al treilea este atitudinea îngăduitoare a Chinei. Deoarece China dorește să limiteze apariția submarinelor nucleare în regiunea Indo-Pacific și să descurajeze Coreea de Nord să urmeze exemplul Rusiei, Beijingul l-a îndemnat în mod constant pe Putin să se abțină de la utilizarea armelor nucleare.

Dacă China este atrasă într-un conflict pe scară largă în regiunea Indo-Pacific, cel mai probabil în legătură cu Taiwanul, calculele sale s-ar putea schimba. Iar dacă ceilalți doi factori sunt prezenți, Putin ar putea da undă verde unui atac nuclear.

„Deoarece logica nucleară a Rusiei nu este în mod inerent agresivă, Occidentul nu ar trebui să se teamă să îi ofere Ucrainei armele și libertatea de acțiune de care are nevoie pentru a câștiga un război. A permite Rusiei să câștige mai mult teritoriu și a-l face pe Putin să creadă că NATO va capitula în fața unui atac nuclear este cel mai rău rezultat posibil pentru Occident și Ucraina”, a conchis Samuel Ramani.

Secretarul Consiliului Național de Securitate Oleksandr Litvinenko, consideră că, în caz de înfrângere în război, Vladimir Putin poate folosi arme nucleare tactice . Litvinenko a adăugat că utilizarea de către Rusia a armelor nucleare strategice, care va duce aproape sigur la al treilea război mondial, este puțin probabilă.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol