CITIRE

Armata devine „mai prietenoasă”. Ministrul Apărări...

Armata devine „mai prietenoasă”. Ministrul Apărării, Gabriel Leş, anunță probe fizice mai uşoare pentru candidați

Una dintre problemele Ministerului Apărării este aceea a deficitului de personal. Din ce în ce mai puțini tineri sunt atrași să îmbrace haina militară, iar din acest motiv, ministrul apărării, Gabriel Leş, propune noi măsuri care vor urma să modifice ghidulul carierei militare şi a baremurilor la probele fizice.

O problemă cu care se confruntă cam toate unităţile militare este cea a deficitului de personal. (…) Este nevoie de investiţii importante care, în perspectiva celor 2% din PIB pentru următorii ani, sunt perfect realizabile, capabile să consolideze capabilităţile de apărare ale ţării şi să ridice capacitatea de a acţiona a armatei la nivelul provocărilor, astfel încât să facem cât mai atractivă haina militară încât să nu mai existe aceste deficienţe la resursa umană care, din păcate, se resfrâng asupra tuturor categoriilor de forţe din armata României”, a spus Leș, potrivit Mediafax.ro.

Ministrul Apărării a mai fost întrebat și care este deficitul de personal la nivel național, iar acesta a subliniat că media de acoperire este în jur de 70%, iar cele mai mari discrepanțe sunt înregistrate în cadrul microstructurilor militare, unde gradul de ocupare este de doar 31-35%

Scopul vizitelor pe care le fac este să ajungem la nivelul militarilor, să vedem cu ce anume se confruntă şi cum putem să îmbunătăţim şi să facem atractivă haina militară, să modificăm ghidul carierei militare astfel încât să vină persoane spre Armata României. Am şi găsit anumite soluţii, lucrăm să le transpunem în norme legislative sau ordine de ministru. Am găsit o situaţie de genul că am avut peste 1.000 de persoane venite la examen şi foarte multe au căzut proba fizică. Baremurile pentru proba fizică sunt foarte stricte la acest moment şi cred că putem să le facem diferenţiat. Pentru că una este militarul combatant, alta este un medic sau un psiholog. Cred că astfel de baremuri pot fi mai lejere, astfel încât pregătirea fizică să continue şi după încadrarea în structurile militare”, a explicat Leş, potrivit Mediafax.ro.

Gabriel Leş s-a aflat în decursul acestei săptămâni într-o vizită de lucru în lucru în Garnizoana Cluj-Napoca, ocazie cu care s-a întâlnit cu personalul Regimentului 317 ISR „Vlădeasa”, Batalionului 55 Comunicaţii şi Informatică „Napoca”, Centrului 88 Mentenanţă „Ardealul” şi Spitalului Militar de Urgenţă Cluj „Dr. Constantin Papilian”. Mai mult decât atât, se pare că ministrul a mai vizitat și Comandamentul Diviziei 4 Infanterie „Gemina” şi facilităţile acestuia, loc în care a avut și o întruniere cu reprezentanții militari și conducerea unității.

Sursă Foto: gds.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.