6 mai 2024, 0:31

Armistițiul în Gaza a fost prelungit în ultimul moment, cu o singură zi. Atac mortal într-o stație de autobuz, la Ierusalim

Armata israeliană a anunţat, joi dimineaţa, în ultimul moment, că armistiţiul merge mai departe, iar Hamas a fost de acord. Qatarul, care a mediat între cele două părți, a confirmat că a mai fost convenită deocamdată doar o nouă zi de armistițiu în Gaza.

Guvernul israelian a primit deja şi o nouă listă de femei și copii ostatici, care urmează să fie eliberaţi de Hamas joi.

Revenind la noul armistițiu de azi dintre Israel și Hamas, pe lista revizuită de ostatici care vor fi eliberați figurează doar opt copii.

Hamasul a motivat numărul redus prin includerea pe listă post-factum a celor două israelience cu dublă cetățenie, rusă și italiană, eliberate ieri ca gest de bunăvoință față de președintele Rusiei, Vladimir Putin.

​​În cea de-a cincea zi a armistițiului încheiat între Israel și Hamas au fost eliberați alți 12 ostatici de către Hamas- 10 cetățeni israelieni și doi thailandezi . În schimbul eliberării lor au fost lăsați să iasă din captivitate 30 de palestinieni.

  • Armata israeliană a declarat miercuri că „verifică” anunțul făcut de mișcarea islamistă palestiniană Hamas privind moartea unui bebeluș de zece luni, cel mai mic dintre ostaticii răpiți la 7 octombrie, a mamei sale și a fratelui său de 4 ani, potrivit AFP. Hamas susține că Kfir Bibas, un bebeluș în vârstă de 10 luni, fratele său în vârstă de patru ani şi mama lor, care erau ţinuţi ostatici, au fost ucişi în timpul bombardamentelor israeliene asupra Fâşiei Gaza.Familia Bibas a cerut în repetate rânduri eliberarea lor. Kfir a fost răpit din kibbutzul Nir Oz împreună cu fratele său mai mare, Ariel, mama lor, Shiri, şi tatăl, Yarden. Kfir era cel mai mic dintre cei aproximativ 30 de copii care au fost luaţi ostatici.Armata israeliană a declarat că verifică afirmaţia Brigăzilor Al-Qassam. Ulterior, Forţele de Apărare israeliene (IDF) au publicat o nouă declaraţie pe Telegram cu privire la bebeluşul Kfir Bibas, dar nu au confirmat dacă acesta a fost ucis.

    „În timpul masacrului Hamas din 7 octombrie, familia Bibas, inclusiv Kfir Bibas, în vârstă de 10 luni, fratele său de 4 ani, Ariel Bibas, şi mama lor Shiri Bibas au fost răpiţi în viaţă în Gaza. Barbarismul şi cruzimea Hamas sunt expuse lumii întregi. Reprezentanţii IDF au vorbit cu familia Bibas în urma recentelor relatări şi sunt alături de ei în aceste momente dificile. IDF evaluează acurateţea informaţiilor”, se arată în declaraţia citată de The Guardian.

    Pe de altă parte, armata israeliană subliniază că mişcarea Hamas „este în întregime responsabilă pentru securitatea tuturor ostaticilor din Fâşia Gaza”.

Numărul total de ostatici eliberați până acum este de 102, inclusiv 70 de israelieni, din aproximativ 240 răpiţi şi duși în Gaza. Iar Israelul a eliberat 210 prizonieri palestinieni.

Între timp, joi dimineaţa devreme a avut loc un atac mortal la Ierusalim.

La nici o oră de la comunicarea obținerii unei noi prelungiri a armistițului dintre Israel și organizația Hamas, în jurul orei 7:40, doi teroriști palestinieni din Ierusalimul de Est au deschis foc de armă în direcția unui grup de civili israelieni, la intrarea în Ierusalim.

Trei persoane au fost ucise și șapte rănite, dintre care patru se află în stare gravă. Un soldat israelian care tocmai se întorcea din permisie și era în drum spre Fâșia Gaza a reacționat primul la atentatul în curs de desfășurare și a reușit să-i lichideze pe teroriști.

Cei doi au fost identificați ca locuitori ai satului Zur Baher din estul Ierusalim-ului, susținători Hamas și foști deținuți în închisorile israeliene.

La fața locului au sosit mari forțe de poliție, iar ieșirea și intrarea în Ierusalim au fost temporar blocate.

Toți răniții au fost transportați la spitale din oraș.

Şi tot azi Israelul a publicat un bilanţ al militarilor răniţi de când a început războiul: 2.005, dintre care 28 se află în stare gravă.

  • Secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken, a sosit la Tel Aviv, joi dimineaţa devreme. E a treia sa călătorie în zonă de când a început conflictul. El se va întâlni cu liderii israelieni pentru a discuta despre prelungirea armistiţiului şi creşterea ajutorului umanitar în Gaza.
  • Israelul a respins apelurile în favoarea unei încetări permanente a focului în războiul din Gaza în faţa Consiliului de Securitate al ONU. „Oricine susţine o încetare a focului sprijină, în principiu, continuarea domniei terorii de către Hamas în Gaza”, a declarat ambasadorul israelian Gilad Erdan.

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol