18 aprilie 2024, 18:31

Așa arată plămânii unui bolnav de COVID-19. Care sunt explicațiile specialiștilor

Medicii dintr-un spital din Statele Unite au arătat presei cum arată plămânii unui bărbat care a fost asimptomatic, câteva zile îninate de a fi diagnostitat pozitiv cu COVID-19. Specialiștii atrag atenția spunând că „Oamenii trebuie să ia asta în serios”, deoarece imaginile arată că plămânii pacientului au reușit să fie grav afectați în doar câteva zile de boală.

Potrivit CNN, Keith Mortman, șeful chirurgiei toracice de la George Washington University Hospital, care a explicat public efectele coronavirusului asupra organismului, pornind de la un videoclip 3D cu plămânii pacentului afectați de coronavirus.

În imaginile de mai sus a fost analizat un pacient testat pozitiv COVID-19. Bărbatul de 59 de ani avea o stare generală bună, însă suferea și de hipertensiune arterială, a spus Mortman. Totuși, de la momentul internării, bărbatul este conectat unui ventilator menit să-l ajute să respire, însă nu este suficient. Totodată, acesta mai are nevoie și de un aparat care să îi oxigeneze sângele, a mai adăugat medicul.

„Acesta nu este un pacient cu boli grave, diabet, în vârstă de 70 de ani”, a spus Mortman. „În afară de hipertensiunea arterială, el nu are alte probleme medicale semnificative”, a completat acesta, pentru CNN.

Astfel, zonele marcate cu galben, în videoclipul atașat, reprezintă părțile afectate și inflamate ale plămânilor. În urma scanării acestora, s-a putut observa faptul că infecția migrează și că nu este localizată într-o singură zonă, acoperind arii extinse ale ambilor plămâni, arătând, de fapt, cât de rapid și agresiv poate evolua boala, chiar și la unii pacienți tineri sau clinic sănătoși.

Zonele galbene marchează, așadar, atât infecția, cât și inflamația. „Este un proces inflamator destul de puternic în plămâni, în încercarea organismului de a controla infecția”, a spus Keith Mortman.

În urma inflamării puternice a alveolelor pulmonare, plămânii nu mai au capacitatea de a oxigena sângele, eliminând astfel dioxidul de carbon. În final, acest proces determină un pacient să necesite mai mult aer, oferit de un aparat, pentru a se reuși o echilibrare a nivelelor de oxigen și dioxid de carbon din organism.

„Vreau ca oamenii să vadă asta și să înțeleagă ce poate face acest virus”, a spus Mortman. „Oamenii trebuie să ia asta în serios. Pentru acești pacienți care prezintă în esență insuficiență respiratorie progresivă, afectarea plămânilor este rapidă și răspândită (după cum se arată în videoclipul VR)”, a spus doctorul Mortman.

„Din păcate, odată deteriorați în acest fel plămânii, poate dura mult până se vindecă. Pentru aproximativ 2-4% dintre pacienții cu Covid-19, daunele sunt ireversibile.”

Sursă Foto: CNN.com


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol