20 aprilie 2024, 1:00

Astăzi este Ziua Sărutului. După cât de sănătos și de plăcut este, ar trebui sărbătorită zilnic

Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea Britanie şi, în decurs de câţiva ani, a devenit o sărbătoare internaţională, potrivit daysoftheyear.com. Scopul acestei zile este de a le da o ocazie în plus îndrăgostiţilor de a fi aproape unul de celălalt, dar şi de a evidenţia varietatea de sensuri pe care le are acest gest.

Expresie a afecţiunii umane, sărutul trimite o cascadă de impulsuri prin neuroni şi eliberează un amestec de hormoni dintre care cei mai importanţi sunt oxitocina, care mediază relaţiile sociale, dopamina, cu rol în stimularea dorinţei, şi serotonina, ce contribuie la o stare de bine şi fericire. De asemenea, sărutul reduce nivelul cortizolului (hormon al stresului). Sărutul reduce tensiunea arterială, îmbunătăţeşte sistemul imunitar şi reduce reacţiile alergice, conform healthline.com.

Ca manifestare culturală, sărutul este prezent în foarte multe opere de artă. Sculptorul de origine română Constantin Brâncuşi a exprimat această formă a afecţiunii umane în seria de sculpturi „Sărutul”, precum şi în lucrarea monumentală „Poarta sărutului”.

În pictură, sărutul a fost imortalizat, printre alţii, de Francesco Hayez (1859), Edvard Munch (1897), Pablo Picasso, Marc Chagall, Rene Magritte, Roy Lichtenstein sau Banksy, notează widewalls.ch.

O persoană ajunge să împartă până la 100.000 de săruturi de-a lungul unei vieți medii de 70 de ani. Aceste manifestări de afecțiune sunt bine investite: săruturile nu sunt doar plăcute, ci și sănătoase. Și atunci când sunt suficient de intense, săruturile ard chiar și calorii. Un sărut intens are puterea de a ne emoționă profund, de a activa reacții chimice puternice: pulsul și temperatura corpului cresc, hormonii fericirii ne fac să uitam de durere, sistemul imunitar rulează la cote înalte, notează alphega-farmacie.ro.

În plus, faptul că în timpul unui sărut, nasurile nu se ciocnesc, se datorează mișcării instinctive pe care o realizează majoritatea oamenilor, de a inclina ușor capul spre dreapta.

Câteva date interesante despre sărut

Tensiunea arterială creste la 150 mm Hg.
Sunt implicați 29 de mușchi ai fetei.
Ritmul cardiac crește în rândul bărbaților la 110 bătăi pe minut, și 108 la femei.
Terminațiile nervoase ale buzelor și limbii transmit stimulii prin sistemul nervos central direct în organele genitale.
Sărutul reduce greutatea.
Sărutul s-a bucurat de atenție din partea a numeroși oameni de știință.

Vă prezentam în cele ce urmează câteva aspecte pozitive descoperite recent în legătură cu sărutul:

Sărutul reduce greutatea: un singur sărut franțuzesc arde 12 calorii
Persoanele care se sărută des, au nevoie de mai puține consulturi medicale.
Cele mai multe săruturi se înregistrează în luna mai.
Sărutul este benefic împotriva stresului. Acest fapt se datorează creșterii numărului de neurotransmitatori din creier.
Sărutul încetinește formarea de glucocorticoizi, hormonii stresului. Astfel se reduce tensiunea arterială prea ridicată și valorile colesterolului.
Sărutul stimulează formarea de salivă, avantajând astfel dinții, deoarece saliva conține calciu și fosfor. Acestea sunt preluate de smaltul dinților, protejându-i astfel împotriva cariilor.
Sărutul poate calma durerea.
Cei care se sărută des au un sistem imunitar mai puternic și îmbătrânesc mai încet.
Sărutul funcționează că un vaccin oral pe care cei implicați și-l aplica unul altuia. Deoarece bacteriile care se regăsesc în salivă sunt diferite în materie de 20%, sistemul imunitar este stimulat să formeze anticorpi.
Sărutul reprezintă un bun antrenament pentru plămâni: în locul celor 20 de respirații pe minut care se înregistrează în mod normal, în timpul unui sărut și după, respirațiile cresc la 60 pe minut. Rezultatul: o mai buna oxigenare și întărirea căilor respiratorii.
Sărutul relaxează și ajută la oprirea sughițului.

Poate fi sărutul periculos?

Sărutul poate avea însă și urmări nefaste. Cercetătorii au descoperit că bacteria helicobater pylori se regăsește în salivă.

În opinia oamenilor de știință, această bacterie poate cauza ulcere gastrice și inflamații ale mucoasei stomacale și chiar cancer stomacal. Dat fiind faptul că cercetătorii au stabilit o largă răspândire a acestei bacterii intre partenerii căsătoriți, se crede că această bacterie este transmisă prin sărut.

Mononucleoza infecțioasă este o boală cauzată virusul Epstein-Barr, unul dintre cele mai contagioase virusuri herpetice. Se mai numește și boala sărutului datorita transmiterii virusului prin sărut, respectiv prin salivă.

Și persoanele cu alergii trebuie să aibă grijă: în cazul în care partenerul de sărut a consumat alimente la cere sunteți alergici, un sărut intens v-ar putea provoca reacții alergice!

Sursa foto: Sărut la Tel Aviv/Bogdan Constantinoiu

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol