16 aprilie 2024, 19:45

Astăzi sosesc alte 700.000 de doze de Pfizer. Unde se duc ele?

O nouă tranşă de vaccin produs de compania Pfizer BioNTech soseşte luni în ţară şi va fi distribuită pentru continuarea procesului de vaccinare.

Este vorba despre aproape 700.000 de doze. Potrivit CNCAV, noua tranşă de vaccin de la compania Pfizer BioNTech constă în 697.320 doze.

România a primit până în prezent peste 5,8 milioane de doze de la Pfizer.

Vaccinurile ajung, luni, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara, iar o parte din tranşa aferentă Centrului Regional Timişoara va sosi pe cale terestră.

Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare.

Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă.

Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din Bucureşti, cât şi din ţară, dozele fiind distribuite după cum urmează:

– Centrul Naţional de Stocare Bucureşti: 42.120 doze;

– Centrul Regional de Depozitare Braşov: 81.900 doze;

– Centrul Regional de Depozitare Cluj: 93.600 doze;

– Centrul Regional de Depozitare Constanţa: 93.600 doze;

– Centrul Regional de Depozitare Craiova: 81.900 doze;

– Centrul Regional de Depozitare Iaşi: 152.100 doze;

– Centrul Regional de Depozitare Timişoara: 152.100 doze.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol