19 iulie 2026, 0:13

Astronomii surprind imagini rare: naşterea unui sistem solar

Pentru prima oară, astronomii au reușit să observe primele etape ale formării unor planete în jurul unei stele – un proces similar celui care a dus la formarea Sistemul nostru Solar.

Pentru prima oară, am identificat cel mai timpuriu moment în care începe formarea unei planete în jurul unei stele, alta decât Soarele nostru”, declară profesoara Melissa McClure de la Universitatea din Leiden (Olanda), principala autoare a studiului.

HOPS-315, steaua observată, seamănă izbitor cu Soarele în primele etape ale existenței sale. Aceasta se situată în nebuloasa Orion, la 1.300 de ani-lumină distanță de Pământ.

Aceste stele aflate în stadiu incipient de evoluție sunt înconjurate de discuri de gaze şi praf, denumite ”discuri protoplanetare”, loculul în care iau naștere planete.

În interior, minerale cristaline care conţin monoxid de siliciu (SiO) se pot condensa la temperaturi extrem de mari.

Cu timpul, aceste particole se adună, cresc în mărime şi în masă şi formează ”planetezimale”, primele părţi solide ale unor planete, notează news.ro.

Minerale au fost identificate pentru prima oară cu ajutorul telescopului spaţial James Webb (JWST).


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol