26 octombrie 2021, 20:12

Atac armat într-o universitate din Rusia. Cel puțin opt morți

Atac armat la una dintre cele mai mari universități din Rusia! Cel puțin opt persoane și-au pierdut viața, iar altele au fost rănite luni, într-un atac armat produs la universitatea din orașul rus Perm.

Studenții au sărit pe fereastră pentru a scăpa de atacatori. 

Opt persoane au fost ucise și mai multe au fost rănite în acest atac, a anunțat procuratura, în cel mai nou bilanț oficial citat de agenția Tass.

Înregistrări video publicate pe rețelele de socializare arată studenți care sar de la ferestre, de la etajul al doilea al clădirii universității din orașul Perm, aflat la 1.300 de kilometri de Moscova.

Cel puțin 10 persoane au fost rănite, ori de focurile de armă, ori în timp ce persoanele respective se aruncau de la fereastră, precizează TASS, care citează surse ale Ministerului Sănătății, scrie The Moscow Times.

Ministerul precizează că mai multe ambulanțe au fost trimise la fața locului, pentru a interveni.

Atacatorul a fost rănit și reținut, a precizat Ministerul de Interne.

Canalul Telegram Baza, care este bănuit a fi în legătură cu forțele ruse de poliție, l-a identificat pe atacator în persoana lui Timur Bekmansurov, citând surse neidentificate.

Site-ul local de știri 59.ru a publicat o postare neconfirmată pe rețelele de socializare a suspectului, unde descrie în detaliu planurile și motivațiile sale pentru atac.

„Ceea ce s-a întâmplat nu a fost un atac terorist (cel puțin din punct de vedere legal). Nu eram membru al unei organizații extremiste, eram nereligios și apolitic. Nimeni nu știa ce voi face, am efectuat toate aceste acțiuni eu însumi”, se arată în postare. În postare, presupusul trăgător a spus că „debordează de ură” și că planifică împușcarea și economisește bani pentru a cumpăra arme de foc de mult timp.

Sursa foto: The Moscow Times/Maxim Rozhko / TASS

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.