20 aprilie 2024, 4:43

Atac armat la Universitatea din Heidelberg, soldat cu victime

La Facultatea de Medicină a Universităţii Heidelberg a avut loc un incident armat. Un atacator a intrat înarmat într-o sală de curs și a rănit patru persoane. Una dintre ele a murit ulterior. Este vorba de o tânără care fusese rănită grav, fiind împușcată în cap.

Atacatorul s-a sinucis, relatează Deutsche Welle, care citează poliția din oraşul situat în landul Baden-Württemberg.

Agenția germană de știri dpa transmite că atacatorul era student la această universitate. Bărbatul nu ar fi avut motive de ordin politic sau religios, potrivit primelor informații din surse apropiate echipei de intervenție.

Făptaşul ar fi avut cu el mai multe arme de foc și s-a sinucis după comiterea atacului.

De siguranță, clădirea Universității Heidelberg a fost verificată de forțele de ordine. La operațiune au participat membrii unui comando al trupelor speciale de intervenție germane SEK, care au controlat mai multe clădiri din complex.

Locul faptei din cartierul Neuenheim a fost izolat, accesul în zonă fiind blocat. În campusul afectat din Neuenheimer Feld, pe malul nordic al râului Neckar, se afla Facultățile de Ştiințe ale Naturii din cadrul Universității Heidelberg, de asemenea părți din spitalul universitar și din grădina botanică.

Sursa foto: captură de ecran, Focus

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol