Atacul cu rachete a început în jurul orei locale 6:30 și încă este în desfășurare.

Sirenele de avertisment au sunat timp de aproximativ o oră în sudul și centrul țării, în timp ce, potrivit martorilor, în Fâșia Gaza se auzeau zgomote puternice provocate de lansările rachetelor.

Atac cu rachete la Yavne. Sursa: ynetnews.com

Teroriști Hamas, pe un tanc israelian în flăcări. Foto: ynetnews.com

Teroriști Hamas, pe un tanc israelian în flăcări. Foto: ynetnews.com

Rachetă căzută în Gedera. Sursa: ynetnews.com

Locuitorii din Gaza au declarat că au auzit schimburi de focuri de-a lungul gardului de separare cu Israelul, în apropiere de orașul Khan Younis, din sudul țării.

În urma atacului, o femeie în vârstă de 70 de ani și-a pierdut viața, iar cel puțin trei persoane au fost rănite. Serviciul de ambulanță israelian a declarat că au fost trimise echipe în zonele din sudul Israelului.

Tensiunile dintre Israel și Gaza au crescut în ultimii ani, după ce în 2007 gruparea militantă Hamas a preluat puterea, iar Israelul a impus o blocadă. De atunci, militanții palestinieni și Israelul au desfășurat mai multe atacuri. În septembrie, Israelul a închis granița pentru lucrătorii din Gaza timp de două săptămâni, iar palestinienii au răspuns cu proteste violente.

UPDATE

Hamas susține că a capturat și ucis israelieni, în timp ce teroriștii săi se infiltrează în comunitățile din sudul Israelului. Rezidenții cer ajutor, deoarece trupele israeliene nu reușesc să ajungă la cei atacați, scrie ynetnews.com. Cabinetul de securitate israelian urmează să se reunească, pentru a decide forma de răspuns la acest atac surpriză.

 

Teroriști înarmați, infiltrați în Israel. Foto: ynetnews.com

Teroriști infiltrați în Sderot. Sursa: ynetnews.com

Armata israeliană a început convocarea de rezerviști, după ce mai mulți teroriști s-au infiltrat în comunitățile din sudul țării, alergând pe străzi și trăgând în toate direcțiile, dând foc caselor și luând ostatici rezidenții. Hamas afirmă că a răpit soldați și civili israelieni și i-a dus în Fâșia Gaza.

Teroriști Hamas infiltrându-se în Israel. Sursa: ynetnews.com

Civilii israelieni luați ostatici provin din cel puțin două localități aflate în apropierea graniței cu Fâșia Gaza. Cel puțin 80 de persoane au fost rănite, unele dintre acestea se află în stare critică. Civilii au fost internați la spitalul Soroka din Beer Sheva.

Potrivit presei israeliene, teroriștii s-au infiltrat în cel puțin cinci localități, inclusiv în Kibbutz Be’eri, unde teroriști înarmați au fost văzuți în interiorul comunității, iar rezidenții cereau ajutor de la armată și au spus că se simt abandonați de forțele de securitate care nu au răspuns apelurilor lor.

SUA au condamnat „acțiunile fără discernământ” ale teroriștilor Hamas împotriva civililor israelieni, ambasadorul interimar al SUA în Israel, Stephanie Hallett, a spus că este în permanent contact cu autoritățile israeliene și că sprijină dreptul Israelului de a se apăra împotriva terorismului.

UPDATE

Liderul aripii militare a Hamas, Mohammed Deif, s-a adresat poporului palestinian, scrie ynetnews.com.

Mohammed Deif, liderul umbră al aripii militare a Hamas, a plasat responsabilitatea atacului combinat asupra Israelului și a „profanării Al-Aqsa”. „Am avertizat inamicul”, a spus el într-o rară intervenție adresată poporului. „Au atacat mișcarea islamică și au profanat al-Aqsa”. În declarația sa, Deif a anunțat că Hamas a lansat o operațiune militară pe care a numit-o Furtuna Al-Aqsa.
Deif, care vorbește rar în public, le-a cerut teroriștilor care s-au infiltrat în așezările din jurul Gazei: „Lansați atacurile asupra așezărilor cu toate mijloacele și instrumentele pe care le aveți la dispoziție”. El a adăugat: „Astăzi, toți cei care au o pușcă ar trebui să o scoată. Este momentul lor și fiecare dintre voi ar trebui să ieșiți cu camionul, vehiculul sau toporul. Astăzi, s-a deschis calea către o nouă istorie, o istorie mai strălucitoare și mai onorabilă”.

UPDATE

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a făcut un anunț către populație: ”Cetățeni ai Israelului, suntem în război. Nu este o operațiune militară, nu este o escaladare, suntem la război”.

Cetăţeni ai Israelului. Suntem în război. Nu o operaţiune, nu o escaladare, un război. În această dimineață, Hamas a lansat un atac surprinzător criminal împotriva statului Israel și a cetățenilor săi. Am convocat șefii sistemelor de securitate. În primul rând, am dat instrucțiuni să curățăm așezările de teroriștii care s-au infiltrat. Această operațiune se desfășoară în aceste ore.

În același timp, am ordonat o mobilizare extinsă a rezervăștilor și o operațiune de răzbunare cu o putere și o amploare pe care inamicul nu le-a cunoscută niciodată. Inamicul va plăti un preț pe care nu l-a cunoscut niciodată. Între timp, fac apel către toți cetățenii Israelului să respecte cu strictețe instrucțiunile Armatei și instrucțiunile Comandamentului Intern. Suntem într-un război și îl vom câștiga”.

UPDATE

Convocările masive de rezerviști continuă.
Din moscheile din Ierusalim răzbate sunetul chemării la ”război sfânt”.

Imaginile care circulă pe rețelele de socializare par a fi desprinse din filme de acțiune, ilustrând o realitate diferită de ceea ce Israelul însemna până cu doar o zi înainte.
Liderii opoziției israeliene au transmis un mesaj de unitate și sprijin pentru Guvern sâmbătă dimineață, după atacurile lansate de Hamas, care au surprins Israelul.

UPDATE

Israelul a lansat operațiunea ”Sabia de fier” în Gaza. Forțele de Apărare ale Israelului spun că zeci de avioane de luptă efectuează lovituri împotriva țintelor grupării teroriste Hamas din Fâșia Gaza, potrivit The Times of Israel.
Peste 2.500 de rachete au fost lansate asupra Israelului. Ministrul israelian al Apărării anunţă stare de război şi afirmă că Hamas a făcut o mare greşeală. Statul Israel a ripostat şi a anunţat lansarea operaţiunii Sabia de Fier. „Suntem în război şi vom câştiga”, afirmă premierul israelian Benjamin Netanyahu într-un mesaj adresat israelienilor.

„Suntem supuşi unui atac masiv dinspre Fâşia Gaza. În prezent, există 21 de confruntări active în sudul Israelului. Întreaga regiune sudică este închisă circulaţiei civile”, a spus ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, într-un briefing de presă.

În timp ce operaţiunea „Potopul de la Al-Aqsa” a fost lansată de aripa armată a Hamas, sute de locuitori din Gaza au fugit în zonele limitrofe Israelului, în aşteptarea unor posibile represalii din partea statului evreu.

UPDATE

Poliția a instituit blocaje rutiere pe drumurile care duceau spre centrul țării, de îngrijorare că teroriștii din Gaza ar fi putut încerca să ia ostatici acolo.

Hamas susține că a capturat cel puțin 53 de israelieni și i-a transferat în enclava palestiniană. Cel puțin 130 de răniți, unii în stare critică, au fost aduși la spitalul Soroka din Be’er Sheva.

UPDATE

Mii de israelieni s-au prezentat la centrele de recoltare, pentru a dona sânge care să salveze viețile celor răniți și aflați în stare critică. Pentru moment, autoritățile sanitare fac apel la populație să doneze deocamdată numai sânge din grupa 0, relatează The Jerusalem Post.

Cel puțin 40 de persoane au murit și 545 sunt rănite, după ce palestinienii au atacat cu rachete mai multe orașe, iar militanții au pătruns pe teritoriul țării, este anunțul Ministerului Sănătății. Potrivit informațiilor care circulă pe rețelele de socializare, ar fi vorba despre cel puțin 26 de morți.

UPDATE

Ministrul israelian de Securitate, Itamar Ben-Gvir, a anunțat că, în urma unei evaluări a stării de securitate din țară, Israelul intră în stare de urgență națională, stare ca se așteaptă să intre efectiv în acțiune sâmbătă seara.

UPDATE

Locuitorii din Kibbutz Ein HaShlosha din apropierea graniței cu Fâșia Gaza au declarat pentru știrile Channel 12 că încă mai există teroriști în comunitate. „Trimiteți poliție sau trupe să ne ajute, vă rugăm”, îi transmite unul dintre ei unui reporter.

Același post de televiziune transmite că un bărbat înarmat, terorist, încă hoinăște în jurul Kibbutzului Nir Yitzhak.

De-a lungul zilei, locuitorii din comunitățile de la granița cu Fâșia Gaza au făcut apel la televiziuni pentru a fi salvați de forțele de securitate, fiind confruntați cu infiltrări masive de teroriști ai Hamas, scrie The Times of Israel.

UPDATE

Autorităţile române caută soluţii pentru aducerea cât mai rapid în ţară a aproximativ 790 de români, care sunt în pelerinaj în Israel.

Premierul Marcel Ciolacu a fost întrebat de presă, sâmbătă, la sediul PSD, dacă în Israel, în „zonele controlate de Hamas” există români care au cerut ajutor pentru a fi repatriaţi. „Sunt în jur de 790 de români, în acest moment, pelerini, şi, împreună cu doamna ministru de Externe, căutăm variantele ca să-i aducem cât mai repede acasă. După cum bine ştiţi, în acest moment sunt închise toate aeroporturile din Israel. S-a dat o avertizare de stare de război, vom vedea cum evoluează lucrurile. Nu este niciun român rănit sau în zona directă de conflict. Sunt vreo şapte localităţi unde forţele Hamas au înaintat, vom vedea dinamica în perioada următoare”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.

UPDATE

Ambasada Israelului în România a anunţat, sâmbătă, că statul Israel ”se confruntă cu un atac terorist de amploare” şi precizează că se vor lua toate măsurile pentru apărarea cetăţenilor. ”Ne vom apăra”, au transmis oficialii ambasadei.

La rândul său, fostul ambasador al Israelului la București, David Saranga, a postat în pagina sa de Twitter un mesaj în care se arată încrezător că Israelul va câștiga ȘI acest război. El a postat o listă cu războaiele pe care Israelul le-a avut de dus și le-a câștigat de-a lungul timpului, ca un semn de încurajare pentru israelienii care în aceste clipe sunt în stare de șoc, îngroziți de situația din teren.

UPDATE

Israelul confirmă moartea a cel puțin 100 de persoane și răpirea multor altora (numărul nu a fost precizat). Presa locală scrie că ar fi vorba despre zeci de persoane care ar fi fost răpite și duse în Fâșia Gaza.

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a spus că Statele Unite vor acționa pentru a se asigura că Israelul „are ceea ce îi trebuie pentru a se apăra”. „În următoarele zile, Departamentul Apărării va acționa pentru a se asigura că Israelul are tot ceea ce are nevoie pentru a se apăra și a proteja civilii de violența nediscriminată și terorism”, a spus Austin într-un comunicat.
Ministerul Sănătății din Fâșia Gaza a anunțat, la rândul său, că 198 de persoane au fost ucise și 1.610 rănite în urma atacurilor ca represalii ale armatei israeliene în teritoriul palestinian.

UPDATE

Autoritățile române condamnă cu fermitate atacurile din Israel, inclusiv asupra populației civile, infiltrările teroriste și luarea de ostatici.

Ministerul de Externe a ridicat nivelul de alertă de călătorie pentru statul Israel și le recomandă cetățenilor români să nu călătorească acum în această țară, în vreme ce premierul Marcel Ciolacu a declarat că se caută soluții pentru repatrierea celor circa 790 de români aflați ca pelerini în Israel.

El a adăugat că nu există răniți printre cetățenii români de acolo.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă că în jur de 800-900 de români se află în Israel, mulţi dintre aceştia fiind turişti, şi că se caută soluţii pentru aducerea acestora în ţară a celor care vor să revină în ţară rapid, lucru care va fi posibil în curând.

Șeful statului a declarat că din datele disponibile în acest moment sunt între 800-900 de români, mulţi sunt turişti, iar alţii în pelerinaje.

„Sunt destul de mulţi români în momentul acesta în Israel. Din datele pe care le avem până acum, sunt între 800-900 de români, mulţi sunt turişti, alţii sunt în pelerinaje. Deocamdată nu avem informaţii că ar fi în dificultate, dar, cum se spune, situaţia este în evoluţie şi în orice moment poate să apară ceva nou. Noi căutăm deja soluţii pentru a-i aduce în ţară pe cei care vor să revină rapid. Acest lucru va fi posibil cred în curând. Aeroportul din Tel Aviv este închis, dar se lucrează la asta”, a spus şeful statului, la Palatul Belem, în cadrul declaraţiilor comune susţinute cu omologul portughez, Marcelo Rebelo de Sousa.

Şeful statului a condamnat ferm atacurile de sâmbătă asupra Israelului, soldate cu pierderi de vieţi omeneşti şi răniţi. „România este solidară cu Israel şi reiterează susţinerea pentru dreptul suveran al Israelului la autoapărare”, a mai declarat preşedintele Klaus Iohannis.

Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) a informat anterior că, din dispoziţia ministrului Luminiţa Odobescu, a fost activată Celula de Criză la nivelul ministerului, aceasta fiind în contact permanent cu Ambasada României la Tel Aviv şi Oficiul de reprezentare al României la Ramallah, precum şi cu Delegaţia UE din Israel, şi monitorizează atent situaţia din teren în vederea oferirii de sprijin cetăţenilor români care solicită asistenţă consulară.