20 aprilie 2024, 16:13

Ateliere de tradiții din Țara Oașului pentru 700 de copii din diaspora și nu numai

Peste 700 de copii, alături de însoțitorii lor, au participat, în cursul acestei luni, la programul ”Pe uliţele satului…”organizat la Muzeul în Aer Liber al Ţării Oaşului, a informat, vineri, un comunicat de presă al Primăriei Negreşti Oaş.

Primarul oraşului Negreşti-Oaş, Aurelia Fedorca, a precizat că atelierele au constituit un punct de atracţie inedit în fiecare zi, atât pentru copiii negreşteni de acasă, cât şi pentru cei veniţi din diaspora în această perioadă, conform agerpres.ro.

„Atelierele, diversificate în fiecare zi, au oferit şansa fiecărui copil să participe, iar scopul de a apropia copiii din Negreşti-Oaş de cei din diaspora, întorşi în această perioadă acasă, a fost atins. Au fost acţiuni interactive, atractive şi educative la care copiii şi părinţii au răspuns pozitiv”, a declarat Fedorca.

Atelierele au fost primite cu bucurie de copii şi de părinţi deopotrivă, fiind un succes. Copiii sunt fascinaţi de tradiţiile oşeneşti şi doritori să le înveţe şi să le pună în practică.

Sursa www.satmareanul.net

„Zilnic, începând cu 1 august, la atelierele meşteşugăreşti şi de creaţie au participat între 30 şi 40 de copii, de acasă şi din diaspora, care, sub îndrumarea meşteşugarilor şi a coordonatorilor activităţilor, s-au iniţiat în meşteşuguri oarecum uitate, au descoperit lectura şi multe jocuri interactive, s-au familiarizat cu muzica şi dansul din Ţara Oaşului, au pătruns în tainele artelor plastice şi au învăţat tehnici de acordare de prim-ajutor.

De cea mai mare participare s-a bucurat piesa de teatru ‘Soacra cu trei nurori’, în interpretarea inedită a Trupei Ararat, eveniment la care au participat circa 300 de persoane. Suita de acţiuni organizate în cadrul evenimentului ‘Pe uliţele satului… la Muzeul în Aer Liber al Ţării Oaşului’ s-a încheiat joi, când copiii au învăţat de la mătuşa Floare să gătească gogoşi delicioase”

Conform managerului cultural Natalia Lazăr, evenimentul, aflat la a treia ediţie, a avut mai mare succes decât anii precedenţi, motiv pentru care proiectul va fi continuat şi îmbunătăţit în viitor.


Comentariile sunt oprite pentru acest articol