11 iulie 2025, 8:39

ATENȚIE! RISC DE ROAMING INVOLUNTAR- ce înseamnă noul indicator rutier

Cei ce merg în localități de graniță în care există riscul ca telefonul lor mobil să se conecteze automat la o rețea ce funcționează într-o țară vecină, adică să riște taxarea suplimentară, vor fi avertizați asupra acestui risc prin indicatoare rutiere amplasate la intrarea în aceste localități, potrivit unui proiect de lege ce a trecut de Parlament și care așteaptă promulgarea președintelui țării.

La intrările localităților în care există risc de roaming involuntar, adică unde apare riscul ca telefonul mobil să se conecteze automat la o rețea dintr-o țară străină, vor fi amplasate indicatoare ce vor avea rolul de a-i atenționa pe cei ce circulă în respectiva zonă despre acest risc, scrie avocatnet.ro.

Măsura apare într-un proiect legislativ ce are ca scop modificarea şi completarea OUG nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, scrie BizBrasov.

Localitățile în care se vor amplasa indicatoare de avertizare privind riscul de roaming involuntar vor fi stabilite, cel puțin o dată la trei ani, de către Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). Prima listă a localităților cu risc de roaming involuntar va trebui publicată de ANCOM în cel mult un an de la data intrării în vigoare a măsurilor.

În maximum 60 de zile de la data publicării listei, ANCOM va trebui să informeze toate autoritățile locale din localitățile aflate pe această listă, consiliile județene (în calitate de administratori ai drumurilor județene), dar și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (în calitate de administrator al drumurilor naționale).

Apoi, administratorii drumurilor ce tranzitează localitățile cu risc de roaming involuntar aflate pe lista realizată de ANCOM vor avea obligația ca, în cel mult șase luni de la data publicării listei, să instaleze, sub indicatorul de intrare în localitate, un indicator de atenționare cu privire la acest risc.

Mai exact, indicatorul, ce va trebui amplasat pe fiecare sens de mers și într-un loc cu vizibilitate pentru toți participanții la trafic, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, va conține următorul text: “ATENȚIE! RISC DE ROAMING INVOLUNTAR”.

Proiectul de lege stabilește și alte detalii legate de aceste indicatoare. De pildă, textul de avertizare va trebui scris cu majuscule, după cum urmează: cuvântul „ATENȚIE!” va fi scris cu roșu, iar „RISC DE ROAMING INVOLUNTAR” va fi scris cu negru.

Totodată, indicatoarele vor trebui să respecte dimensiunile, condițiile tehnice și descrierile prevăzute de standardele române de semnalizare rutieră în vigoare.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol