19 aprilie 2024, 7:22

Atenție se închid ușile! Urmează stația Cluj-Napoca, cu peronul pe partea stânga!

Unul din cele mai dezvoltate orașe ale României, Cluj-Napoca, va avea un metrou care va folosi cele mai noi tehnologii. Proiectul reprezintă una dintre principalele priorități ale Primăriei și va avea să coste 30-60 milioane euro/km. 

Ideea implemntării unui astfel de proiect este destul de veche, de pe vremea primarului Gheorghe Funar, și a mai fost reluată și de alți aspiranți ai funcției. Cu toate acestea, introducerea metroului în Cluj-Napoca este un subiect de campanie electorală în 2018. Primăria orașului pregătește un studiu de fezabilitate, iar PSD Cluj a lansat chiar și un site dedicat acesteui demers și mai cere și o comisie specială pentru proiect.

Deputatul Horia Nasra şi senatorul Vasile Ilea au prezentat, în aprilie, proiectul introducerii metroului în zona metropolitană primarilor din localităţile limitrofe Clujului. Traseul este Gilău – Floreşti – Cluj-Napoca – Apahida – Jucu, adică 30 km în linie dreaptă.

Politicienii au dat exemple și de alte orașe care au metrou în Unuiunea Europeană, ce au o populație asemănătoare cu cea a Clujului, precum: Catania, Brescia, Lausanne, Rennes, Lille, Bilbao.  Aceștia mai vor și parcări de tip „park & ride” la una sau la ambele extremităţi ale liniei de metrou şi spun că se aşteaptă ca metroul să coste 30-60 milioane euro/km.

„Totul e după tehnologiile viitorului. Metroul nu îl facem după tehnologia de azi, ci după tehnologia care anticipăm că va fi uzuală peste 20 – 30 de ani, cu levitaţie magnetică, cu baterii electrice, fără acest sistem de bilete, ci pe sistem de ticketing/telefon (folosit de circa 10 ani peste tot în lume), care să ţină cont de tehnologia ce se preconizează a fi în materie de metrou. Facem aceste lucruri, gândindu-ne la viitorul Clujului. Muncim la un tren urban, dar totul este de viitor. Nicăieri nu s-au făcut peste noapte. Cer timp, dar important este să fim pe direcţia bună”, a afirmat Emil Boc la Realitatea FM.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol