19 aprilie 2024, 7:17

Atenție! Se scumpesc medicamentele

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că,  după discuții cu producătorii, are în plan o majorare a prețurilor la medicamente. Majorarea prețurilor nu a fost, deocamdată, estimată în procente, dar va avea loc etapizat.

„În primul rând, există un preț de referință pentru multe medicamente foarte ieftine. Acest preț de referință nu e realist pentru că referința e dată de o moleculă care nu există pe piață, adică o moleculă care nu există de 7 ani dă prețul unei întregi categorii de medicamente care e nerealist de mic”, a spus, la Europa FM, Rafila.

Potrivit ministrului, problemele nu sunt la medicamentele scumpe, ci la cele care costă până la 50 de lei.

„Noi trebuie să înțelegem că prețul just al unui medicament este un preț care acoperă cheltuielile de producție, care face suportabil clawback-ul – o taxă pe care producătorii o plătesc în funcție de consumul general de medicamente compensate și gratuite – și trebuie să mai ținem cont și situația economică și energetică, pentru că acest lucru a afectat foarte mult capacitățile de producție din România, în sensul că sunt medicamente care se vând în pierdere, adică pe producători îi costă mai mult medicamentul decât banii pe care îi primesc”, a afirmat ministrul.

Printre măsuri Rafila a menționat eliminarea prețului de referință la moleculele care nu există pe piață, deci nu mai există prețul referință, scrie Ora de Sibiu.

„De asemenea, o să vedem cum facem – am discutat și cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate – încât această creștere a prețurilor generate de inflație să fie acoperită măcar pentru partea de inflație și continuăm discuțiile privind o nouă politică de preț care să nu mai ducă la dispariția medicamentelor de pe piață”, ceea ce va aduce la o majorare a prețului acestor medicamente: „este o realitate”.

Majorarea nu a fost, deocamdată, estimată în procente, dar va avea loc etapizat. ”Din punctul meu de vedere, una va ține cont de condițiile generale de inflație. Aveam politica prețului cel mai mic. Sunt de acord, atât timp cât produsul există pe piață, pentru că dacă prețul cel mai mic duce la dispariția medicamentului, avem o problemă. Noi trebuie să avem prețul cel mai mic care permite menținerea unui medicament pe piață”, a încheiat Rafila.

Pe de altă parte, Asociația Distribuirilor Europeni de Mediamente critică propunerea Ministerului Sănătății de a interzice pentru șase luni exportul a 13 substanțe active, între care toate formele de paracetamol și ibupurofen cu administrare orală, relatează Radio România Actualități.

Într-un comunicat, asociația afirmă că Ministerul justifică această măsură prin faptul că se înregistrează o serie de discontinuități în aprovizionarea pieței din România, iar acestea se produc pe fondul motivelor de fabricație, cerere și consum ridicat, întârzieri sau indisponibilitatea materiilor prime necesare formelor de ambalare, a substanțelor active, dar și a evoluției inflației, care a dus la creșterea costurilor.

Măsura nu este justificată și va duce la turbulențe inutile pe piață, susțin reprezentanții distribuitorilor de medicamente de pe continent.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol