26 aprilie 2024, 8:56

Aur pentru România la Special Needs World Judo Games

Rezultat de excepție pentru tânăr sportiv român. Patru meciuri disputate pe tatami Special Needs World Judo Games de la Beverwijk, Olanda.

Două victorii şi două egaluri au fost suficiente pentru Matei Dragomir pentru a urca pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere a competiţiei mondiale de judo adaptate persoanelor cu nevoi speciale.

Sportivul legitimat sub culorile combinatei CS Universitatea Arad – CS Podgoria Ghioroc, unde este pregătit de Carol Szabo, a oferit o lecţie de determinare şi voinţă, bucuria câştigării medaliei de aur mondiale fiind una deosebită, scrie Aradon.

Matei este un copil foarte ambiţios, care ne-a demonstrat tuturor că atunci când pui pasiune şi îţi doreşti ceva, rezultatele vor apărea.

Experienţa de pe tatami a fost completată de noi prietenii legate cu oameni speciali, de vizitarea unor locuri inedite și pline de farmec, de descoperirea poveștilor unor judoka și antrenori, promotori ai judoului fără bariere, incluziv, care ne inspiră și ne motivează să ne dorim mai mult de la noi înșine.

Mulțumim Special Needs Judo Foundation, Asociaţiei Autism Baia Mare şi sponsorilor care au făcut posibilă această deplasare în Olanda” – spune sensei Carol Szabo.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol