19 aprilie 2024, 10:12

Austria, prima ţară care reintroduce obligativitatea purtării măștii FFP2 în interior

Austriecii vor fi obligaţi să poarte din nou măşti de protecție FFP2 în interior, deoarece cazurile de COVID-19 sunt în creştere, a anunțat ministrul sănătăţii din Austria, Johannes Rauch.

Austria devine astfel prima ţară din UE care reintroduce restricţii, în condițiile în care eliminarea lor în mai multe state membre ale UE şi subvarianta mai contagioasă a variantei Omicron a coronavirusului sunt probabil cauzele care au condus la o nouă creștere a numărului cazurilor de COVID-19 în Europa.

„Nu se aşteaptă o scădere a cifrelor actuale decât în următoarele săptămâni”, a declarat ministrul austriac al sănătății. „Situaţia tensionată va dura, prin urmare, mult mai mult decât se preconiza anterior”, a adăugat el.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol