20 aprilie 2024, 14:48

Austria relaxează și ea condițiile de intrare. Ce urmează

Austria relaxează începând de astăzi reglementările privind accesul pe teritoriul său, după două luni de restricţii asociate pandemiei de coronavirus.

Persoanele vaccinate împotriva COVID-19 şi persoanele care au trecut prin boală, precum şi cele care deţin un test COVID-19 cu rezultat negativ vor putea să intre în Austria începând de marţi.

Industria turismului

În ultimele două luni, persoanele nevaccinate împotriva noului coronavirus nu aveau permisiunea de a pătrunde pe teritoriul austriac. Pentru industria turismului, este important ca ţara să poată primi un număr cât mai mare de turişti pentru restul sezonului de iarnă, cei mai mulţi urmând să vină probabil din Germania.

Austria intenționează să elimine restricțiile în luna martie

Începând din 5 martie, aproape toate restricţiile asociate noului coronavirus vor fi anulate în Austria. Doar purtarea măştii sanitare FFP2 va rămâne obligatorie în anumite spaţii publice.

O excepţie o reprezintă însă oraşul Viena, unde autorităţile locale doresc să menţină pentru moment o parte dintre restricţii, de exemplu în domeniul gastronomiei, prin restricţionarea accesului pentru publicul general – doar persoanele care prezintă dovada vaccinării anti-COVID-19 sau a trecerii prin boală putând să intre în restaurante.

 

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol