28 aprilie 2024, 6:11

Autoritatea pentru Protecția Datelor Personale s-a autosesizat și a deschis o anchetă în cazul lui Vâlcov

Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) a informat că a deschis din oficiu o anchetă cu privire la faptul că Darius Vâlcov a postat pe Facebook fișa medicală a unui protestatar.

ANSPDCP a informat, însă, că potrivit Regulamentului General Privind Protectia Datelor (GDRP), informațiile medicale au caracter personal și trebuie tratate ca atare.

Din informațiile furnizate de ANSPDCP rezultă că niciuna dintre condițiile legale de prelucrare a datelor medicale nu a fost întrunită, în momentul în care consilierul de stat Darius Vâlcov a publicat pe Facebook o imagine cu diagnosticul unui cetățean român, care s-a numărat printre protestatarii #Rezist.

ANSPDCP este, însă, institutia statului care este abilitată să stabilească dacă Darius Vâlcov a încălcat legea publicând în mediul online diagnosticul protestatarului #Rexist. Aceeași instituție va stabili și dacă și cum ar urma să fie consilierul de stat sancționat, în cazul în care a încălcat legea.

De asemenea, persoanele care încalcă prevederile GDPR sunt pasibile de avertisement sau de amendă. La rândul său, amenda – potrivit Alinetatului 4 din Articolul 83 al GDPR – poate ajunge „până la 10.000.000 de euro sau, in cazul unei intreprinderi, de pana la 2% din cifra de afaceri mondiala totala anuala corespunzatoare exercitiului financiar anterior”, mai adaugă ANSPDCP, potrivit ziare.com


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol