Laura Georgeta Coman este românca care a cucerit, sâmbătă, la Wroclaw (Polonia), la Campionatele Europene de tir sportiv, a doua sa medalie de aur consecutivă în proba puşcă aer comprimat 10 metri.
Sportiva s-a impus în finală cu 251,2 puncte, fiind urmată de rusoaica Anastasia Galaşina, 251,1 puncte, şi de sârboaica Andrea Arsovic, 228,9 puncte, informează libertatea.ro.
Românca, calificată la Jocurile Olimpice 2020, a ajuns în finală cu al treilea punctaj din calificări, 629,6 puncte, devansată de Jenny Stene (Norvegia), 632,3, şi de Galaşina, 630,9 puncte.
Roxana Sidi, o altă româncă care a participat la competiție, s-a poziționat pe locul 14, cu 627,1 puncte, iar Eliza Alexandra Molnar a încheiat pe 71, cu 619,2 puncte.
sursa foto: epochtimes-romania.com
Comentariile sunt oprite pentru acest articol