18 mai 2024, 21:59

Avem și varianta belgiană a SARS-CoV-2. Medicii, intrigați: „N-am mai văzut așa ceva”

Pare că noul coronavirus își bate joc de noi, oferind fiecărei țări propria variantă. Acum a venit rândul Belgiei, iar tulpina depistată aici intrigă medicii. Nouă variantă a SARS-CoV-2 este intitulată de specialiști B 1.214, dar i s-a dat numele de cod „S.I”, de la „spike insertion”. Medicii sunt intrigați, deoarece aceasta prezintă o funcţionare inedită a mutaţiilor.

„N-am mai văzut aşa ceva”, declară Vincent Bours, şeful laboratorului de analiză şi secvenţiere a SARS-CoV-2 din Liège pentru cotidianul Le Soir.

Această nouă variantă nu se comportă ca celelalte. De obicei se observă o pierdere a unor fragmente de ADN la copii. Însă, varianta belgiană, din contră, prezintă numeroase adăugiri – „o inserţie de nouă nucleotide în secvenţa proteinei Spike”, precizează cercetătorul belgian.

Prevalenţei variantei creşte în regiunile Bruxellesului, Brabantului flamand şi Hainaut, însă situaţia nu este alarmantă. Noua variantă reprezintă în prezent aproape 4% dintre cazurile de COVID-19 secvenţiate în Belgia, mult în urma variantei engleze, care reprezintă 70-75% dintre cazuri. Doar 100 de cazuri au fost studiate.

Este, aşadar, devreme să se spună dacă este mult mai contagioasă sau mai periculoasă decât celalte variante.

Ea vizează mai ales pacienţi îngrijiţi în ambulatoriu şi nu la reanimare.

„În privinţa rezistenţei la vaccinuri, nu avem niciun indiciu. Nu avem vreun argument care să arate că trebuie să ne îngrijorăm peste măsură”, dă asigurări, la postul de radio RTBF doctorul Emmanuel André, un microbiolog la Universitatea Catolică din Louvain.

B 1.214 nu este, aşadar, clasată în categoria „îngrijorătoare” – variants of concerns -, precum cele sud-africană, britanică sau braziliană.

Varianta belgiană ar fi putut să-şi uzurpe ”naţionalitatea”. Ea a fost descoperită în Belgia de către Keith Durkin, un cercetător de la Universitatea din Liege, în ianuarie. Însă, potrivit lui Vincent Bours, şeful laboratorului de analiză şi secvenţiere a noului ”ar putea proveni din Africa subsahariană şi ar fi fost adusă de călători”.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol