20 aprilie 2024, 17:05

Baba Vanga era pistol cu apă. Profețiile lui Medvedev pentru 2023

Poate că șamanii au făcut ședință, poate că a greșit ceaiul, poate a încurcat scriptul cu cel al programului de Revelion de la Rossia 1 sau, cel mai probabil, poate e doar proză rusească scrisă fără pic de talent, ca să arate că pune și el umărul.

Cert este că Dmitri Medvedev a pus pe Twitter propriile profeții pentru 2023 și totul sună absolut halucinant.

“În ajunul Anului Nou, toată lumea face previziuni. Mulți vin cu ipoteze futuriste, ca și cum ar concura pentru a le evidenția pe cele mai nebunești și chiar cele mai absurde. Iată umila noastră contribuție”, scrie fostul președinte al Federației Ruse.

Ce se poate întâmpla în 2023:

  1. Prețul petrolului va ajunge la 150 de dolari pe baril, iar prețul gazelor va depăși 5.000 de dolari pentru 1.000 de metri cubi.
  2. Marea Britanie va reintra în UE.
  3. UE se va prăbuși după revenirea Marii Britanii; euro va înceta să mai fie folosit ca fostă monedă a UE.
  4. Polonia și Ungaria vor ocupa regiunile vestice ale fostei Ucraine existente anterior.
  5. Va fi creat cel de-al patrulea Reich, care va cuprinde teritoriul Germaniei și sateliții săi, adică Polonia, statele baltice, Cehia, Slovacia, Republica Kiev și alți proscriși.
  6. Va izbucni un război între Franța și cel de-al patrulea Reich. Europa va fi divizată, iar Polonia va fi dezmembrată în acest proces.
  7. Irlanda de Nord se va separa de Regatul Unit și se va alătura Republicii Irlanda.
  8. Războiul civil va izbucni în SUA, iar California și Texas vor deveni state independente. Texas și Mexic vor forma un stat aliat. Elon Musk va câștiga alegerile prezidențiale într-un număr de state care, după încheierea noului război civil, vor fi fost date Partidului Republican.
  9. Cele mai mari piețe bursiere și activități financiare vor părăsi SUA și Europa și se vor muta în Asia.
  10. Sistemul de gestionare monetară de la Bretton Woods se va prăbuși, ceea ce va duce la prăbușirea FMI și a Băncii Mondiale. Euro și dolarul vor înceta să mai circule ca monede de rezervă la nivel mondial. În schimb, vor fi utilizate în mod activ monedele digitale fiduciare.

 

“O postare epică” a fost comentariul lui Elon Musk


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol