Săptămâna viitoare vor fi amplasate în staţiune mai multe astfel de recipiente pentru deşeuri, care nu pot fi deschise sau distruse de animalele sălbatice aflate în căutare de hrană.
Primarul din Băile Tușnad, Butyka Zsolt, a explicat pentru Radio România Târgu Mureș că aceste containere antiurs sunt fabricate şi testate în Slovacia, staţiunea harghiteană fiind prima din ţară care a achiziţionat 16 bucăți din 4 modele diferite, în cadrul unui program pilot:
„Împreună cu echipa de la WWF România, am început o campanie de fundraising, am depus proiecte către Uniunea Europeană, ca să aducem 16 containere antiurși făcute în Slovacia în valoare de aproximativ 11.000 de euro. Sunt patru tipuri de conteinere aduse acuma – cele mici, stradale, pentru parcuri și parcări și încă două tipuri, pentru cartiere. Așa sunt confecționate că pur și simplu ursul nu poate să le deschidă. După ce vor fi montate, o să putem să dăm mai multe detalii, iar asta se va întâmpla săptămâna viitoare”.
În cazul în care containerele, fabricate din material foarte rezistent, corespund așteptărilor, Primăria Tușnad are în vedere achiziționarea a 80-100 de astfel de recipiente pentru deşeuri, la o valoare de cel mult 300.000 de lei.
În ce privește parteneriatul primăriei harghitene cu WWF România, s-a reușit strângerera sumei de 35.000 de euro prin care s-au achiziționat, în acest proiect-pilot, atât echipamente pentru echipa de intervenţie, cât și coliere de monitorizare cu GPS pentru urși.
Coordonatorul programelor de specii sălbatice și arii protejate WWF România, Cristian Remus Papp:
„În Băile Tușnad am reușit să achiziționăm mai multe camere cu senzori de mișcare instalate în jurul localității în punctele de hrănire, cinci coliere care înregistrează prin satelit deplasarea urșilor, și avem montate în momentul de față două astfel de coliere. Dorim să achiziționăm și alte echipamente, cum ar fi puști cu Teflon, pentru a reuși să marcăm exemplarele problematice care intră în localitate. Lucrăm și cu echipa de intervenție care deja a beneficiat de sisteme de comunicare de tip walkie-talkie, respectiv camere cu care ei inregistrează intervențiile”.
Proiectul-pilot de la Tușnad Băi merge atât în direcția schimbării atitudinii populației față de urși (evitarea hrănirii lor, a apropierii de ei pentru fotografii etc), cât și a extinderii ideii de dotare a mai multor localități din România cu astfel de containere și echipamente.
Comentariile sunt oprite pentru acest articol