Teatrul Metropolis anunță vineri și sâmbătă, 15 și 16 septembrie, premiera spectacolului “Balena” de Samuel D. Hunter, în regia lui Andrei Huțuleac, care se va juca la Sala Mare, începând cu ora 19:00.
Spectacolul reprezintă prima producție a stagiunii teatrale 2023-2024 și este montat în premieră națională, transpunerea cinematografică semnată de Darren Aronofsky fiind premiată la Premiile Oscar 2023.
Spectacol emoționant
Balena este un spectacol emoționant, cu o poveste care se construiește în jurul lui Charlie, un bărbat cu obezitate morbidă ale cărui alegeri l-au obligat să trăiască în solitudine, privat de contactul atât de necesar cu ceilalți. În „nicăieriul” American, undeva în nordul Statului Idaho, Charlie își simte inevitabilul sfârșit apropiindu-se și decide să reia legătura cu fiica pe care nu a mai văzut-o de peste zece ani. Hăituit de singurătate, nefericire dar și de alte dureroase absențe, Charlie e gata să facă ultimii pași spre împăcarea cu sine, dar și cu cei pe care i-a rănit.
„Este o poveste despre iubire, dar mai ales despre absența ei. Despre marele gol pe care iubirea îl lasă, atunci când decide să plece, și despre efortul disperat al oamenilor de a umple golul acela cu ceva. Mi-am dorit mult să fac un spectacol la care publicul să aibă sentimentul că privește personajele și povestea lor ca prin gaura cheii. Și, cu ajutorul unei echipe extraordinare de creație, cred că am reușit.”, declară Andrei Huțuleac, regizorul spectacolului.
Distribuție
Distribuția este alcătuită din actorii Sorin Miron (în rolul personajului principal, Charlie), Corina Moise (în rolul asistentei Liz), Cătălina Mihai (fiica lui Charlie, Ellie), Ștefan Radu (Elder Thomas, un Mormon) și Andreea Mateiu (fosta soție a lui Charlie, Mary), care reușesc să creeze cu atenție și compasiune universul fragil și în dezalcătuire al lui Charlie.
Comentariile sunt oprite pentru acest articol