19 martie 2024, 4:41

Batista pe țambal. Ce circulară a trimis Kremlinul cu ocazia zilei 100 de război

Și a fost ziua 100 de război. Primele 100 de zile din cele 3, dacă am vrea să fim ironici la adresa analiștilor militari ruși și a serviciilor secrete.

Ei bine, cu această ocazie Kremlinul a dat câteva instrucțiuni pentru presa de stat și instituțiile de informare proguvernamentale din Rusia. În esență este vorba de a “pune batista pe țambal” și a nu accentua trecerea celor 100 de zile. Ziua respectivă (care a fost vineri) nu ar trebui să pună accentul pe ce se întâmplă în Ucraina și nici pe numărul rotund. De ce? Pentru că un astfel de discurs îndeamnă vrei nu vrei la un bilanț. Iar bilanțul nu este tocmai unul  favorabil, scrie RepublicWorld.

Cifră rotundă = bilanț

Se pare că solicitarea a fost transmisă în redacții în ajunul zilei de 3 iunie, când s-au făcut 100 de zile de la începutul invaziei, potrivit publicației Meduza.

„Concentrarea pe date legate de război îi poate determina pe ruși să se gândească la obiectivele și succesul invaziei”, a declarat o sursă pentru Meduza. Potrivit sursei citate, durata „operațiunii speciale” nu este indicată de ziarele proguvernamentale Komsomolskaia Pravda și Moskovski Komsomoleț, nici în relatările TASS, Ria Novosti, Russia Today sau în emisiunile Channel One și Russia 1.

„Când vorbim despre o dată rotundă, mereu apar întrebări: ce s-a realizat până la această dată? (…) Se pare că nu este aproape nimic de prezentat până la această dată. Putem spune că unele așezări au fost luate, dar numele lor nu spune nimic oamenilor. Este mult sau puțin? Obiectivele operațiunii sunt aproape atinse sau nu?”, a precizat aceeași sursă pentru Meduza.

Potrivit unor sondaje interne de opinie, deja doi din cinci ruși se declară obosiți de multitudinea știrilor despre război și sent de părere că deja „operațiunea specială” a durat prea mult.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol