12 ianuarie 2023, 3:12

BBC a desemnat-o pe Emma Răducanu “Personalitatea sportivă a anului în Marea Britanie”

Emma Răducanu a fost desemnată, duminică, personalitatea sportivă a anului 2021 în Marea Britaniei, în tradiţionala anchetă a BBC.

Este o recunoaștere dar și un premiu de popularitate – britanicii sunt cei care își desemnează favoriții prin intermediul unui proces de votare.

„Mulţumesc, este o onoare doar să fiu printre cei nominalizaţi. Sunt foarte bucuroasă de asta, am urmărit gala pentru personalitatea sportivă a anului crescând şi este o onoare să mă număr printre ultimii câştigători.

Mă bucur şi pentru tenisul britanic şi că am reuşit să obţinem acest premiu… din nou! Mulţumesc tuturor fanilor şi celor care au votat, anul acesta a fost nebunesc.

Energia din acest an, când am jucat la Wimbledon în faţa publicului meu de acasă, a fost ceva ce nu am mai simţit până acum. Vreau să mulţumesc şi echipei mele. Felicitări şi celorlalţi nominalizaţi, echipelor nominalizate, este un efort de echipă”, a declarat Răducanu.

Răducanu, 19 ani, a început acest sezon pe locul 343 mondial şi îl termină în Top 20, după două performanţe excepţionale, calificarea în optimi la Wimbledon şi câştigarea US Open, fiind prima jucătoare care obţine trofeul la un Grand Slam după ce a jucat în calificări.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol