25 aprilie 2024, 15:12

BBC prezintă România într-un documentar despre Terra. Imagini spectaculoase din Delta Dunării vor face înconjurul lumii

Celebrul post britanic de televiziune, BBC, se pregătește să lanseze o nouă serie de documentare care vor avea în centru toate cele șapte continente ale Terrei. Documentarul – Seven Worlds, One Planet va conține și câteva imagini din România, mai exact din Delta Dunării. 

Producția dorește să scoată la iveală adevăratele minuni ale lumii, flora, fauna și întregul ecosistem al planetei, care este pus în pericol, din ce în ce mai mult de oameni și activitățile lor.

Reprezentanții BBC au confirmat pentru site-ul Paginademedia.ro că imaginile din trailer, cu pelicanii, sunt din România (Delta Dunării).
Naratorul acestei noi serii este bine cunoscutul Sir David Attenborough iar coloana sonoră din trailer este semnată de cântăreața Sia, în colaborare cu compozitorul Hans Zimmer. 
Documentația pentru episodul despre Europa (unde vor putea fi văzute și imaginile din România) a fost realizată de o echipă de cercetare din care a făcut parte și un fotograf român de natură. Dan Dinu este cunoscut pentru proiectul „România Sălbatică”, un film documentar care prezință toate frumusețile țării noastre, a fost cel care i-a ajutat pe cei de la BBC pe partea de logistică și documentare. 

„Am intrat în legătură cu cei de la BBC acum trei ani. Ei erau în căutare de povești din România pentru acest documentar.

Contribuția mea a fost pe parte de reserchI-am pus în legătură cu niște specialiști și cu câteva ONG-uri, cu care noi am lucrat pentru România Sălbatică.

Nu i-am ajutat cu imagini, pentru că ei nu cumpără imagini din surse externe, din câte știu eu.

Le-am sugerat să filmeze în Delta Dunării. Le-am dat câteva idei. Una dintre ele despre interacțiunea dintre pelicani și cormorani atunci când pescuiesc.

După ce am avut respectiva discuție, am aflat că au mers să filmeze în Delta Dunării. Din ce am văzut în trailer există un cadru cu un grup de pelicani, probabil filmat în Deltă.

Nu știu cum va arăta respectiva secvență în film, însă sunt bucuros că va fi și România reprezentată în documentar”, a menționat Dan Dinu pentru Paginademedia.ro. 

Sursă Cover Foto: paginademedia.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol