25 aprilie 2024, 8:13

Belgia. Johnson&Johnson doar pentru cei de peste 40

Autorităţile belgiene au anunţat că vor administra vaccinul anti-Covid produs de Johnson&Johnson (Janssen) doar persoanelor cu vârsta peste 40 de ani, măsură ce intervine în aşteptarea rezultatelor unei anchete a Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA) cu privire la decesul în Belgia al unei tinere vaccinate care ar fi suferit reacţii adverse grave.

Tânăra, cu vârsta sub 40 de ani, ”internată cu tromboză severă” şi un ”deficit de trombocite”, a decedat pe 21 mai, a indicat într-un comunicat Conferinţa interministerială (CIM) pentru Sănătate publică.

Tânăra fusese vaccinată cu vaccinul în doză unică Janssen prin intermediul angajatorului ei.

Responsabili ai EMA, autoritate europeană în domeniul farmaceutic, au fost ”chemaţi să evalueze cât mai curând posibil legătura dintre decesul tinerei şi administrarea vaccinului”.

În aşteptarea rezultatului acestei anchete şi a ”unei analize mai detaliate a raportului beneficiu-risc de către EMA” privind vaccinul Janssen, autorităţile sanitare belgiene au decis să limiteze administrarea acestuia în cazul persoanelor cu vârsta peste 40 de ani.

Vaccinul Johnson & Johnson, ca şi cel de la AstraZeneca, ar fi provocat cazuri foarte rare de tromboze atipice, cel mai adesea la tineri. Ambele seruri utilizează aceeaşi tehnologie adenovirus.

În Europa, Danemarca, din aprilie, apoi Norvegia şi Austria au renunţat la utilizarea AstraZeneca. Majoritatea celorlalte ţări au optat pentru folosirea acestui ser doar în cazul adulţilor în vârstă.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol