Se spune că o casă fără cărţi este ca un om fără suflet, iar cea mai mare casă a cărţilor din România este Biblioteca Naţională.

Clădirea modernă a bibliotecii este cea mai mare investiţie în domeniul culturii făcută după 1989. Mai mult, colecţia sa are 13 milioane de unităţi bibliografice include şi unele dintre cele mai valoroase manuscrise din întreaga lume, scrise în totalitate, cu cerneală de aur.

Puţină lume ştie, însă, că Biblioteca Naţională are o istorie inedită de peste 300 de ani. Începuturile sale sunt legate de perioada domniei lui Constantin Brâncoveanu. Lui i se datorează primul depozit legal de carte din spaţiul românesc, cu peste 8000 de documente, înfiinţat la Mănăstirea Sfântul Sava, astăzi, Universitatea din Bucureşti.

În anul 1836, la Mănăstirea Sfântul Sava, transformată, ulterior în colegiu, a fost înfiinţată prima Bibliotecă Naţională a românilor. În anul 1901, politicienii au desfiinţat prin lege Biblioteca Naţională şi au mutat depozitul legal de carte în patrimoniul Academiei Române. Apoi, vreme de 54 de ani, până la preluarea puterii de către comunişti, România nu a avut o Bibliotecă Naţională. În anul 1955, în timpului regimului Gheorghe Gheorghiu Dej, printr-o hotărâre a consiliului de miniştri a fost reînfiinţată Biblioteca Naţională. Sediul bibliotecii a fost mutat într-un spaţiu inedit, cel al Palatului Justiţiei, din Bucureşti.

Comuniştii au realizat primul proiect de construcţie al unui sediu pentru Biblioteca Naţională în anul 1971, iar lucrările la actualul amplasament al instituţiei au început în 1986. S-a vehiculat că Nicolae Ceauşescu ar fi garantat o parte din datoria externă a ţării, de peste 10 miliarde de dolari, cu cel mai valoros manuscris al bibliotecii, Codex Aureus. Acesta este unul dintre cele mai valoroase documente medievale din întreaga lume. Datează din anul 810 şi este un fragment de evangheliar latin, scris integral cu cerneală de aur.

---