CITIRE

„Bijuteriile culinare” ale Maramureșului, valorifi...

„Bijuteriile culinare” ale Maramureșului, valorificate printr-un târg special săptămânal

Produsele tradiționale ale fermierilor autorizați vor fi valorificate printr-un târg de specialitate, organizat în fiecare săptămână. Preşedintele fondator al Asociaţiei Producătorilor de Produse Tradiţionale Maramureş, Ioan Tătăran, a explicat pe larg care este procesul și cine vor fi beneficiarii acestui program.

„E singura noastră şansă de-a ajunge la un număr cât mai mare de consumatori care preferă produsele agroalimentare autohtone (…) aşa că am decis ca toate aceste produse să fie comercializate săptămânal, în zilele de vineri şi sâmbătă, printr-un târg specializat care să atragă atenţia cumpărătorilor că produsele provin din ferme şi n-au fost cumpărate din altă parte pentru comercializare. Pe piaţa liberă din municipiul Baia Mare vin un număr apreciabil de mici producători individuali, dar şi comercianţi în cea mai mare parte, comercianţi care cumpără produse din ţară sau din străinătate pentru a le comercializa. E foarte mare diferenţă între producătorul individual, fermierul autorizat şi comerciantul clasic de produse agroalimentare”, a spus Ioan Tătăran, pentru Agerpres. 

Sursă Foto: ziarmm.ro

Potrivit acestuia, peste 70 de fermieri autorizaţi produc în cantităţi mai mici şi „sunt foarte atenţi la ce produc”. Astfel că, majoritatea produselor pe care le aduc în fața clienților sunt naturale și făurite chiar în casele comercianților. Acest lucru le face atât de bine primite și cerute de turiștii care ajung de fiecare dată în zona Maramureșului.

„Fermierii autorizaţi sunt foarte atenţi la tot ce produc (…) aceştia nu au producţii masive, ci mici, în funcţie de cererea pieţei dar şi de comenzile lansate de unele pensiuni turistice sau restaurante. Produsele de grădină, ca să dau un singur exemplu, sunt culturi care nu beneficiază de tratamente chimice, ci se bazează pe un sol curat, ajutat cu gunoi de grajd, iar acest lucru se poate simţi în calitatea şi gustul legumelor. Aceste produse sunt foarte apreciate şi căutate de toate categoriile de cumpărători, indiferent de anotimp sau sezon. Avem peste 70 de mici fermieri autorizaţi care produc şi comercializează legume, fructe, produse de panificaţie, dulceţuri, produse apicole, prăjituri, sucuri naturale, produse din carne, lactate, dar şi un grup restrâns de meşteri populari”, a declarat Ioan Tătăran, pentru Agerpres. 

De asemenea, directorul Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Maramureş, Virgil Ţânţaş, a precizat că fermierii autorizaţi au devenit promotorii principalelor produse tradiţionale, iar localnicii, dar şi turiştii cunosc majoritatea bunurilor produse. Ocazional, fermieri din cadrul Asociaţiei Producătorilor de Produse Tradiţionale Maramureş participă la unele târguri de profil organizate în judeţele limitrofe, Satu Mare şi Sălaj.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.