2 mai 2024, 1:02

Bilanț. Peste 3.500 de cazuri noi de cazuri COVID-19

Grupul de Comunicare Strategică anunță că în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 3.565 cazuri noi de persoane infectate cu virusul SARS-COV-2.  Numărul de decese raportate a fost de 70.

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 4.068, cu 272 mai puţin decât în ziua anterioară.

De asemenea, la ATI sunt internate 630 de persoane, cu 3 mai puţin decât în ziua anterioară. Dintre cei 630 de pacienţi internaţi la ATI, 566 sunt nevaccinaţi. Din totalul pacienţilor internaţi, 229 sunt minori, 225 fiind internaţi în secţii, cu 26 mai puţin decât în ziua anterioară şi 4 la ATI, cu 2 mai puţin decât în ziua anterioară.

DECESE

Până astăzi, 64.226 de persoane diagnosticate cu infecţie cu Sars-Cov-2 au decedat. În intervalul 08.03.2022 (10:00) – 09.03.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 70 decese (37 bărbaţi şi 33 femei), dintre care 10 anterioare intervalului de referinţă.

Dintre cele 70 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 la categoria de vârstă 40-49 de ani, 4 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 16 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 16 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 30 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Din totalul de 70 pacienţi decedaţi, 58 au fost nevaccinaţi şi 12 vaccinaţi. Pacienţii vaccinaţi aveau vârsta cuprinsă între 35-90 ani.

TESTARE

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 12.571.478 teste RT-PCR şi 8.895.218 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 13.188 teste RT-PCR (7.195 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 5.993 la cerere) şi 22.719 de teste rapide antigenice.

sursa foto: realitatea.net


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol