28 aprilie 2024, 6:26

Biletele pentru EURO 2024, disponibile din 4 decembrie, după tragerea la sorţi

Cea de-a doua fază a vânzării de bilete pentru EURO 2024, care va avea loc în Germania, va debuta pe 4 decembrie, la două zile după tragerea la sorţi a grupelor, a anunţat Federaţia germană de fotbal (DFB), citată de agenţia DPA.

Un milion de bilete vor fi la dispoziţia fanilor celor 21 de echipe care vor obţine până atunci calificarea. O altă fază a vânzărilor de tichete va avea loc anul viitor, pentru suporterii ultimelor trei echipe care se vor califica în urma meciurilor de baraj.

În prima fază a vânzărilor au fost distribuite peste 1,2 milioane de bilete, prin intermediul unei loterii, după ce s-a înregistrat 20 de milioane de solicitări. La momentul respectiv erau cunoscute doar datele şi arenele meciurilor din grupă ale selecţionatei ţării gazdă, Germania.

Preţurile biletelor pornesc de la 30 de euro, pentru partidele din faza grupelor, şi ajung până la 1.000 de euro, cele mai scumpe, pentru finală.

EURO 2024 se va disputa cu 24 de echipe, între 14 iunie şi 15 iulie, în zece oraşe din Germania: Berlin, Koln, Dortmund, Dusseldorf, Frankfurt, Gelsenkirchen, Hamburg, Leipzig, Munchen şi Stuttgart.

Selecţionata României şi-a asigurat calificarea la turneul final de anul viitor, după ce a învins cu 2-1 Israelul, sâmbătă la Felcsut (Ungaria), în penultimul său meci din Grupa I a preliminariilor. „Tricolorii” vor înfrunta marţi seară Elveţia, pe Arena Naţională, într-o partidă având ca miză primul loc în această grupă.

Până acum au obţinut calificarea la EURO 2024 următoarele formaţii: Germania (calificată din oficiu), Spania, Scoţia, Franţa, Olanda, Anglia, Italia, Belgia, Austria, Turcia, Ungaria, Serbia, Portugalia, Slovacia, Albania, Cehia, Danemarca, Slovenia, Elveţia şi România.

Sursa: Agerpres


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol