28 mai 2022, 0:41

BNR marchează 100 de ani de la nașterea lui Nicolae Cajal

În luna august, BNR lansează în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 100 de ani de la naşterea lui Nicolae Cajal, potrivit unui comunicat emis de Banca Națională a României.

Moneda

Aversul monedei prezintă clădirea Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală și anul de emisiune. Pe reversul monedei vor fi prezentate detalii biografice despre Nicolae Cajal și portretul acestuia. Monedele din argint cu tema 100 de ani de la nașterea lui Nicolae Cajal vor avea putere circulatorie pe teritoriul României.

Despre Nicolae Cajal

Nicolae Cajal a fost un medic microbiolog român. A fost președintele Academiei de Medicină. A fost membru în Biroul Executiv al Comisiei Naționale UNESCO pentru România și președintele subsecției de Științe. A fost președintele Federației Comunităților Evreiești din România, potrivit Fundației Cajal.

Sursă cover foto: Agerpres


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol