26 aprilie 2024, 7:31

BRAȘOV: Când deşeurile se transformă în artă

În perioada 9-11 septembrie, între orele 11.00-20.00, braşovenii sunt invitaţi la cortul ASAP (Armata Selectării Atente a Plasticului, un program de responsabilitate socială iniţiat de Fundaţia The Institute), din Piaţa Sfatului, pentru a crea, cu ajutorul voluntarilor, diverse obiecte funcţionale din deşeuri reciclabile. Obiectele sunt inspirate de creaţiile realizate de designerul român Alexe Popescu, se arată într-un comunicat.

Toţi cei care aduc PET-uri transparente de 0,5 litri, doze metalice, hârtie sau recipiente de sticlă, pot contribui la realizarea unei lucrări artistice de mari dimensiuni, proiectată de designerul Mihnea Ghilduş. Instalaţia va fi confecţionată exclusiv din materiale reciclabile.

Crearea unei instalaţii dedicate reciclării a fost de la început o provocare, cu atât mai mult cu cât conceptul trebuie să lase suficient loc de exprimare participanţilor. (…) Obiectivul nostru este ca, la finalul FOV 2022, pe 11 septembrie, să avem o instalaţie colaborativă, care va rămâne ca inspiraţie pentru alte viitoare campanii şi acţiuni de reciclare”, a subliniat Mihnea Ghilduş.

„Găseşte-ţi Puterea” este tema celei de-a doua ediţii a Forumului Oraşelor Verzi. Evenimentul, câştigător al Galei Premiilor pentru un Mediu Curat, are ca scop transformarea Braşovului în Capitala Verde a României, prin desfăşurarea a zeci de activităţi şi conferinţe care să încurajeze autorităţile şi cetăţenii să devină parteneri pentru un mediu mai curat şi mai verde.

Din 2019 și până în prezent, comunitatea ASAP a căutat cele mai eficiente metode de valorificare a deșeurilor de plastic, în funcție de specificul lor și a încercat, prin diverse acțiuni, campanii sau evenimente să ajute tinerii din România să conștientizeze în toate mediile în care își petrec timpul, începând cu sala de clasă, până acasă, în familie, dar și în grupul de prieteni, impactul și rezultatele concrete ale implicării în colectarea selectivă a deșeurilor. Programul contribuie intens la promovarea educației pentru mediu și la crearea unui model de colectare separată aplicabil instituțiilor de învățământ.

Sursa foto: pixabay.com


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol