27 aprilie 2024, 12:49

BRAȘOV: În weekend se deschide Muzeul Sportului și Turismului Montan

Olimpia – Muzeul Sportului și Turismului Montan îşi va deschide porţile la sfârşitul săptămânii. În perioada 22-24 martie 2024, de dimineață până după miezul nopții, brașovenii și turiștii sunt invitaţi la Olimpia să facă prima vizită în cel mai „tânăr” muzeu al țării, scrie Biz Brașov.

„Pentru prima oară veţi avea ocazia să vedeți piesele de patrimoniu istoric sportiv din colecțiile muzeului și să le aflați poveștile senzaționale.

În fiecare din cele trei zile și trei nopți, începând cu ora 16:00, programul de vizitare va cuprinde și <povești> muzicale despre brașovenii care și-au deschis casă lângă locul lor de patinat <Casa Reuniunii>, chiar în anul când la Atena a fost organizată prima ediție a Jocurilor Olimpice moderne, dar și despre brașovenii care au stabilit în orașul lor capitala sporturilor de iarnă din România și nu i-am uitat nici pe înaintașii noștri care exact acum 60 de ani au amenajat la Olimpia prima expoziție despre istoria sportului”, au precizat organizatorii.

Vineri, 22 martie, copiii sunt așteptați începând cu ora 10:00, la un carnaval pe patinoarul din fața muzeului, cu un program inspirat din ,,petrecerile” costumate organizate acum 140 de ani la Olimpia.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol