20 aprilie 2024, 15:56

Braşovul candidează la titlul de Capitală Verde a Europei

Braşovul va candida pentru premiul de Capitală europeană verde în 2025, a anunţat primarul oraşului, Allen Coliban.

În acest moment, orașul de sub Tâmpa concurează cu localități din alte șase țări.

Potrivit Comisiei Europene, titlul reprezintă o recunoaștere a meritelor municipalităților care s-au angajat să atingă obiective ambițioase pentru îmbunătățirea mediului și dezvoltarea durabilă și care astfel pot reprezenta un model de bune practici pentru celelalte localități europene.

„Ultimii doi ani şi jumătate au adus multe iniţiative şi proiecte în direcţia sustenabilităţii, a creşterii calităţii vieţii şi a poziţionării oraşului drept pionier şi deschizător de drumuri în implementarea politicilor verzi. Surpriza pe care am avut-o, participând la evenimente organizate la nivel european, a fost că lucrurile pe care le facem noi la Braşov sunt, de fapt, modele de bune practici”, a spus Coliban, potrivit ziarului Renaşterea Bănăţeană.

În Braşov există 27 de instituţii de învăţământ implicate într-un proiect cu finanţare europeană pentru producerea de energie verde. Totodată, oraşul îşi dezvoltă propriul parc fotovoltaic, astfel că ar putea deveni complet independent energetic în următorii ani.

Câștigătorii vor fi anunțați pe 5 octombrie 2023, într-o ceremonie organizată la Tallinn, actuala Capitală Verde Europeană.

Câștigătorul titlului va primi un premiu de 600.000 de euro pentru implementarea unor proiecte cheie în domenii precum deșeuri, apă, calitatea aerului, zgomot, biodiversitate și sol.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol