În urmă cu exact un an, Brașovul avea parte de o premieră în domeniul sportiv, odată cu inaugurarea celui mai mare centru de padel din România la acel moment.
Brasovul devenea pioner în această activitate de padel, sportul cu cea mai mare creștere în lume, un amestec între tenis, squash și badminton.
După exact un an, în Brașov există deja o comunitate de peste 250 de jucători de toate vârstele, inclusiv o academie pentru copii, situând astfel orașul de sub Tâmpa pe locul doi la nivel național ca număr de jucători de padel, după București.
În weekendul 17-19 noiembrie are loc la Brașov cel mai mare turneu de padel organizat vreodată în România ca număr de participanți, scrie mytex.
Vor fi la startul BRAȘOV MASTER 2023 un număr de 206 jucători care-și vor disputa supremația la un total de 8 categorii – masculin, feminin, mixt și copii.
Premiera o constituie categoria de copii, unde zece jucători de padel cu vârste între 7 și 12 ani pot fi văzuți în acțiune în centrele PADEL PALACE ROMAN și CORESI.
Etapa de la Brașov este decisivă pentru stabilirea clasamentului final la nivel național, în baza căruia se va organiza Cupa României la Timișoara în perioada 8-10 decembrie.
Primii 12 jucători din cadrul diviziilor 1-3 la masculin și divizia feminin se vor califica pentru Cupa României.
Noțiuni introductive despre padel
În 2023 cam toată lumea știe istoria padelului. Însă nu mulți știu beneficiile pe care acest sport le poate aduce sănătății, fie ea fizică sau chiar mentală, reducând riscul unei boli cardiace cu peste 50%.
Este sportul cu cea mai rapidă creștere la nivel mondial, ajungând la peste zece milioane de jucători. Cândva, prin 2014, în Spania a depășit chiar și tenisul, ca număr de participanți, fiind al doilea sport dupa fotbal.
Padelul este un sport de rachetă, cu origini mexicane. Fondatorul său, Enrique Corcuera, în 1969 a modificat terenul său de squash, incorporând elemente de tenis. Este un joc dinamic, pe un teren de 10m lățime, 20m lungime și 4m înălțime, închis de un zid de sticlă sau beton.
Fiind un sport foarte solicitant, padelul, este practicat de foarte mulți împătimiți al tenisului. De obicei, se joacă la dublu, echipele fiind despărțite de o plasă de tenis, terenul fiind marcat cu linii si zone de serviciu. Este un sport captivant, pentru toate vârstele, începători sau profesioniști.
Padelul nu este atât de dominat de forță, tehnică și serviciu precum în tenis și, prin urmare, este un joc ideal pentru bărbați, femei și tineri pentru a juca chiar si împreună. Punctele sunt câștigate mai degrabă prin strategie decât prin forță și putere.
În anii 1970, un prieten spaniol al lui Corcuera a adus padelul în Spania, unde acum este considerat unul dintre cele mai populare sporturi din țară. Alte țări în care sportul de padel este un succes includ Mexic, Argentina, Marea Britanie și SUA.
Este clar că acest sport a câștigat inimile a milioane de jucători, iar printre fanii săi se numără Andy Murray, David Beckham, chiar și Rafael Nadal.
Terenul de padel
Padelul este un mix între tenis și squash. De obicei, se joacă la dublu pe un teren închis, înconjurat de pereți de sticlă și plase metalice. Terenul este cu o treime mai mic decât dimensiunea unui teren de tenis.
Un teren de padel este un dreptunghi care are 10 metri lățime și 20 de metri lungime. Este înconjurat de pereți din beton, sticlă sau plasă de sârmă. Pardoseala poate fi din ciment, beton, lemn sau gazon artificial. Un fileu cu o înălțime maximă 92 cm la margini împarte terenul în două. Zona de servicii este la trei metri de peretele din spate.
Jucand padel iti dezvolti foarte mult agilitatea, iti poti coordona viteza, iti poti doza forta, practic iti vei antrena foarte multe simturi.
Fiind un sport de echipa, care se joaca doar la dublu, face din acesta o activitate super placuta si distractiva. Terenul de joc fiind de dimensiuni reduse pentru cei 2 coechipieri, face ca dialogul dintre acestia sa fie foarte important.
Sistemul de punctaj din padel
Sistemul de punctare al padelului este același cu cel din tenis, cu reguli identice. Ca si sport este perfect pentru cei care doresc un efort fizic moderat, sau o seara de relaxare cu prietenii.
- Padel folosește același sistem de notare ca și tenisul.
- Este nevoie de șase jocuri pentru a câștiga un set, iar echipa care câștigă două seturi câștigă meciul.
- Un ”game” este marcat exact la fel ca în tenis, adică 15/0, 30/0, 40/0, avantaj, deuce, etc.
- Dacă un set ajunge la o remiză de 6/6, există un tie-breaker ca în tenis.
- Un punct este început prin servirea în diagonală ca în tenis, fiind permise două încercări de servă.
- Jucătorul care servește trebuie să fie în spatele liniei de serviciu.
- Cel care primește poate sta oriunde dorește pe teren, în fața celui ce servește.
- Mai întâi, jucătorul saltă mingea, apoi o lovește sub nivelul taliei.
- Mingea trebuie să sară în zona de serviciu opusă înainte de a fi lovită de cel care primește.
- Dacă mingea nu sare în zona opusă, este fault.
- Dacă sare în zona opusă și lovește gardul din plasă de sârmă înainte de a trece linia de serviciu (pe partea întoarcerii), este de asemenea fault.
- Dacă mingea lovește în plasă și cade în careu, este punct. Dacă atinge gardul din plasă de sârmă înainte de a două săritură, este fault
- Odată ce mingea este în joc, toate mingile care traversează plasa trebuie să atinga mai întâi suprafața de joc, pe partea adversă, înainte de a lovi un zid.
- Jucătorii pot lovi mingea din voleu, dar și după ce s-a lovit pe un perete pentru a o trimite înapoi adversarului.
- La fel ca în tenis, mingea poate sări doar o dată în partea ta și poate fi lovită o singură dată.
- Este posibil să loviți mingea tare, astfel încât să iasă din teren după ce a sărit! Dar echipa adversa poate alerga pentru a încerca să o lovească aducând-o din nou în joc.
- Odată ce mingea este in joc, toate mingile care traverseaza plasa trebuie sa atinga mai intai suprafata de joc, pe partea adversa, inainte de a lovi un zid
Comentariile sunt oprite pentru acest articol