19 aprilie 2024, 0:33

BREAKING NEWS. Acord pentru crearea de coridoare umanitare, obținut la a doua rundă de negocieri ruso-ucrainene

A doua rundă de negocieri ruso-ucrainene desfăşurată joi s-a încheiat cu un acord pentru o încetare temporară a focului pentru raţiuni umanitare, a anunţat negociatorul ucrainean, Mihailo Podoliak, potrivit Reuters, preluat de Al Jazeera.

”Spre marele nostru regret, nu am obţinut rezultatele pe care mizam”, a scris acesta pe Telegram.

Totuşi, a adăugat el, ”părţile au ajuns la o înţelegere asupra creării comune de coridoare umanitare, cu o încetare temporară a focului”.

Președintele rus, Vladimir Putin, susține că operațiunile din Ucraina se desfășoară conform planificării.

Trupele ruse au preluat controlul la Herson, iar mai multe orașe, printre care și capitala Kiev, Harkov și Mariupol, continuă să fie atace intens.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski susține că liniile de apărare ucrainene rezistă.

Națiunile Unite afirmă că un milion de persoane au fugit din Ucraina, de când a fost lansat atacul din partea Rusiei.

 

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol