Câțiva hackeri care vor să atragă atenția asupra pericolelor supravegherii în masă spun că au reușit să arunce o privire în spitale, școli, fabrici, închisori și birouri, după ce au pătruns în sistemele camerelor video de supraveghere din SUA ale companiei Verkada; aceasta investighează breșa și a notificat forțele de ordine și clienții săi.
Hackerul elvețian Tillie Kottmann, membru al grupului APT-69420 Arson Cats, a spus că reprezintă un mic colectiv de hackeri nesusținut de nicio națiune, ci doar dornic de a se distra. Grupul a reușit să obțină acces la un cont de super-admin de la Verkada, folosind date valabile găsite online. Verkada a dezactivat, imediat ce a aflat, toate conturile de administrator intern, pentru a preveni orice alt acces neautorizat.
„Distracție” voyeuristă
Timp de două zile, hackerii au reușit să acceseze fără obstacole fluxurile live de la zeci de mii de camere video, inclusiv din locuri sensibile din punctul de vedere al vieții private, cum ar fi spitale și școli. Accesul includea camerele de exterior și de interior de la Școala Elementară Sandy Hook din Newtown, Connecticut, unde 26 de elevi din clasa întâi și șase profesori au fost uciși în 2012 de către un om armat.
Cloudflare, compania de securitate și infrastructură Web din San Francisco, a spus că i-au fost accesate din afară camerele video orientate spre intrările și principalele căi de acces către unele dintre birourile sale, care au fost închise de aproape un an, din cauza pandemiei.
Okta, o altă companie tehnologică din San Francisco, a constatat că cinci camere video pe care le-a plasat la intrările de birouri au fost compromise, deși nu există dovezi că cineva ar fi văzut fluxurile live.
Imaginile capturate și împărtășite de hackeri păreau să provină și de la o fabrică Tesla din China și de la închisoarea din Madison County, Huntsville, Alabama.
Compania Verkada a mai atras atenția negativă anul trecut, când s-a aflat că unii angajați bărbați ai firmei au captat imagini cu colegele de muncă și au făcut comentarii sexuale explicite despre acestea.
Comentariile sunt oprite pentru acest articol