17 mai 2024, 5:23

BUCUREȘTI. Noi reguli pentru supermarketuri

În contextul creșterii cazurilor de COVID-19 în București, s-ar putea lua măsuri care să schimbe modul în care facem cumpărăturile. În curând vor apărea în București noi reguli pentru supermarketuri.

Vineri, prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, și Primarul general Nicușor Dan se vor întâlni cu reprezentanţii marilor complexuri comerciale şi supermarketuri.

Discuțiile vor viza impunerea respectării normelor privind triajul epidemiologic, dezinfectarea mâinilor atât pentru personalul propriu, cât şi pentru vizitatori, circuite de acces şi defluire. Se va discuta şi despre limitarea accesului clienţilor în funcţie de suprafaţa spaţiului comercial, pentru evitarea aglomerației.

Prefectura București a transmis, printr-un comunicat de presă, că s-a dispus intensificarea controalelor care să vizeze respectarea normelor aflate în vigoare la această dată. Constatându-se o relaxare atât în ceea ce priveşte efectuarea de controale din partea instituţiilor abilitate, cât şi în ceea ce priveşte respectarea de către instituţiile publice şi private, de către agenţii economici şi populaţie a prevederilor impuse prin H.G. nr. 856/2020.

Astfel, în perioada următoare, vor fi intensificate controalele în principalele sectoare în care s-a constatat că măsurile de protecţie nu au fost respectate cu stricteţe. Mai precis în mall-uri, pieţe agroalimentare, pieţe volante, staţii de metrou, mijloace de transport în comun, terase, săli de sport/fitness, saloane de coafură, cosmetică.

De asemenea, s-a dispus să fie făcute controale vizând respectarea normelor privind obligaţia angajatorilor din sectorul public şi privat de decalare a programului angajaţilor.

„Respectarea cu stricteţe a normelor deja aflate în vigoare poate să ajute la evitarea adoptării de noi restricţii mai severe”, a mai transmis Prefectura.

Citește și:

București. Avem tren de la Aeroport la Gară. Câte curse pe zi, cât costă

 

​​


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol