24 aprilie 2024, 14:37

București: Teatrele, cinematografele și incintele localurilor se închid de duminică noaptea

Din nou scenariul roșu pentru București. Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență București a anunțat măsurile adoptate, duminică dimineață, ca urmare a creșterii ratei de incidență a infectării cu COVID-19 în oraș.

Cum era de așteptat, se restricționează din nou accesul în interiorul restaurantelor, se închid teatrele, cinematografele, sălile de jocuri de noroc, cafenelele și cluburile.

Decizia intră în vigoare de la ora 24:00.

Preşcolarii, elevii din învăţământul primar şi până la jumătate dintre elevii claselor a VIII-a, a XII-a, a XIII-a şi ai celor din anii terminali din învăţământul profesional şi postliceal vor merge la cursuri, a mai decis Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU).

Un ordin comun al ministerelor Educației și Sănătății adoptat sâmbătă stabilește modul în care se vor desfășura cursurile școlare în funcție de evoluția epidemiologică. Astfel, în scenariul roșu, adică atunci când rata de infectare cu noul coronavirus depășește 3 la mia de locuitori, dar este sub 6 la mie, vor putea participa la ore cu prezență fizică la școală toți preșcolarii și elevii din învățământul primar, precum și până la jumătate din elevii din clasele terminale.
În București s-a ajuns la o rată de infectare de 3.19 la mia de locuitori, în timp ce în județul Iflov s-a ajuns la 3.76.

În unitățile de învățământ participarea la ore se desfășoară astfel:

Cu prezență fizică pentru:

toți preșcolarii și elevii din învățământul primar,

  • elevii din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a și elevii din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecție, până la jumătate din numărul total de elevi înmatriculați în respectivele clase terminale;

Este permisă organizarea cu prezența fizică în unitățile de învățământ a următoarelor activități:

  • simulările examenelor naționale și a examenelor pentru anii terminali;
  • evaluările naționale;
  • orele remediale pentru toate clasele.
Participarea zilnică, în sistem online, a elevilor din celelalte clase/ani de studiu.
 
Restricții București operatori economici:
  • Se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și în interiorul altor spații publice închise care au acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin doi pereți, indiferent de faptul că sunt construcții cu caracter temporar sau permanent;
  • Se interzice activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, cu excepția deservirii persoanelor cazate în interiorul acestor unități;
  • Este permisă prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, precum și în spațiile publice dacă au un tavan și un singur perete cu asigurarea unei distaţe de minimum 2 metri între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului şi al preşedintelui Autorității Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor;
  • Este permisă prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective;
  • Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci;
  • Este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, cu excepția desfășurării activității de comercializare a biletelor de tip LOTO, pariuri și loz, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară;
  • Este interzisă organizarea şi desfășurarea activității cu publicul în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole şi/sau concerte, inclusiv celor de tipul drive-in;
  • Este interzisă organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale;
Este obligatorie purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise;
În funcție de evoluția situației epidemiologice la nivelul Municipiului București se va putea institui orice altă măsură de siguranță cu avizul Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București și cu respectarea normelor legale în vigoare
Sursa foto: hippopx CC0 1.0 Universal (CC0 1.0)  Public Domain Dedication

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol