19 aprilie 2024, 12:26

Bucuria gurmanzilor. În București a avut loc Festivalul Mâncării

În primul weekend din luna iulie am avut parte, în Capitală, de a doua ediție a festivalului gourmet, numit Bucharest Food Festival. Timp de 3 zile, bucureștenii au putut să participe în parcul Herăstrău, zona Roaba de Cultură, la degustarea a sute de produse din partea celor 50 de restaurante prezente.

Canicula nu i-a speriat pe bucureșteni

Lăsarea serii a făcut ca o mulțime de trecători sau persoane interesante de tematica festivalului să treacă pe la standurile de mâncare, să asculte muzica bună și să se răcorească în mijlocul parcului alături de familie și prieteni.

De asemenea, au existat ateliere dedicate tematicilor culinare, degustări de vin. Nici cei mici nu au fost uitați, existând un atelier special, de gătit pentru copii.

Pe lângă artiștii invitați să întrețină  publicul cu muzica live, pe scena festivalului și-au mai făcut apariția diferiți bucătari care au gătit și astfel au inițiat vizitatorii în tainele celor mai noi tehnici de preparare culinară.

De toate, pentru toți.

Bucharest Food Festival a apărut ca răspuns la dorința oamenilor de a experimenta bucătării și influențe culinare, din diverse colțuri ale lumii. Este o inițiativă de educație culinară care susține interesul crescut al publicului larg pentru arta gustului și, mai ales, dezvoltarea culturii gastronomice locale, aflată în continuă dezvoltare în România. Bucharest Food Festival reprezintă o celebrare a pasiunii pentru gastronomie. Acesta înglobează o serie de superlative, de la prezentarea non-conformistă până la gusturile extravagante, pentru a demonstra că gătitul este o artă extrem de sofisticată și diversificată„, este citat organizatorul festivalului, Florin Ițu, de Agerpres.ro.

S-au regăsit zone diferite de mâncare, precum: Fine Dining & Urban Contemporary, Romanian Gastronomy, International Cuisine, Grill & BBQ, Gourmet Area, Street Food sau Ice cream & Sweets Corner, după cum se arată pe pagina de Facebook a evenimentului.

[Sursă foto: facebook.com/gourmetfestivalromania/]


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol