20 aprilie 2024, 7:50

Bulgaria a trimis Ucrainei muniție ruginită de 200 de milioane de dolari. Kiev-ul a trimis-o înapoi

O anchetă a cotidianului Bivol relevă faptul că Guvernul de la Sofia a trimis Ucrainei prin intermediul României armament sovietic într-o stare avansată de degradare.

Operațiunea s-a întâmplat în luna mai, iar Bucureștiul confirmă că afacerea a avut loc.

Guvernul bulgar ar fi încercat să trimită în Ucraina, prin intermediul României, muniție veche, retrasă, fabricată în Belarus în perioada sovietică, dar Kievul a fost nemulțumit de starea avansată de degradare a armamentului și l-a trimis înapoi.

Este vorba despre rachete Grad și cartușe de artilerie, în valoare de circa 200 de milioane de dolari. În total circa 50.000 de rachete de artilerie și peste 5 milioane de cartușe pentru mitraliere.

Numai că în momentul în care Kievul a primit muniția și a constatat stare în care se afla, a trimis-o înapoi în România, fiindcă proiectilele nu erau operabile în luptă. Întregul transport a trecut din nou prin România și s-a întors până la compania exportatoare bulgară.

Pe de altă parte,, „cazul este pe cale să se transforme într-un scandal diplomatic”, în contextul în care Belarusul suspectează că o licență emisă de Minsk ar fi fost falsificată pentru a se putea realiza exportul către Ucraina. Ambasada Belarusului la Sofia a transmis o scrisoare oficială autorităților bulgare cu privire la frauda care fusese folosită pentru a exporta arme fabricate în țara lor fără acordul lor.

Surse: Bivol, G4 Media, Digi24


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol